O româncă se află pe lista pasagerilor avionului dispărut care făcea o cursă Rio de Janeiro-Paris, potrivit Ministerului român de Externe care a fost informat de celula de criză instituită de autoritățile franceze.
Potrivit presei, 80 de brazilieni, 73 de francezi, nouă italieni, șase americani, doi spanioli, opt maghiari, doi britanici, doi marocani, doi irlandezi, un angolez, un argentinian, un belgian, un norvegian, un polonez, un român, un suedez, un turc, un filipinez, un elvețian se aflau la bordul aparatului de zbor.
Compania Air France a transmis condoleanțe familiilor tuturor pasagerilor. Zona în care a dispărut avionul a fost identificată.
Avionul Airbus al Air France cu 228 de persoane la bord a dispărut de pe ecranele radarelor în Brazilia, luni la 06.00 GMT (09.00, ora României). Ipoteza "cea mai probabilă" este că avionul Air France "a fost lovit de fulger", potrivit lui François Brousse, director de comunicare al companiei franceze.
"Exista o zonă de turbulențe tropicale puternice. Aparatele de acest gen sunt concepute să facă față acestor cirsumstanțe, dar probabil că a existat o acumulare de factori", declarase mai devreme ministrul francez al ecologiei și energiei Jean-Louis Borloo.
Avionul A330 ar fi trebuit să aterizeze la 11.10 (12.10, ora României) pe aeroportul parizian Roissy și are la bord 216 pasageri și 12 membri ai echipajului.
Air France a anunțat într-un comunicat că la ora 02.14 GMT a fost trimis automat un mesaj, care anunța o pană de circuit electric.