În mai puțin de o lună și jumătate, proiectul legii unice de salarizare în sistemul bugetar trebuie finalizat. Sindicaliștii și reprezentanții Guvernului au stabilit care vor fi cel mai mic și cel mai mare salariu din grila unică. O altă rundă de negocieri se va ține pentru stabilirea salariului de bază și a sporurilor pe care angajații de la stat trebuie să le primească.
Prin legea unică de salarizare, sporurile vor reprezenta 20-30 la sută din veniturile angajaților de la stat, iar restul va fi salariul de bază. Sindicatele au făcut deja unele propuneri privind introducerea unor sporuri în salariul de încadrare. Printre acestea: sporul de vechime, sporul de noapte, sporul de confidențialitate sau suplimentul postului.
Bugetarii vor rămâne cu alte sporuri, specifice domeniului de activitate. Printre acestea: sporul pentru limbi străine, sporul de stres sau sporul pentru combaterea corupției.
Potrivit unui raport al Băncii Mondiale, în România salariul de încadrare variază între 68% în cazul profesorilor și 42 la sută pentru angajații din armată, în timp ce în majoritatea țărilor europene salariul de bază reprezintă cel puțin 80 la sută.
Proiectul legii unice de salarizare trebuie finalizat până pe 30 iunie, iar legea se va aplica din ianuarie 2010. Sindicatele și reprezentanții ministerelor au reușit să stabilească trei variante de echivalare a funcțiilor în sistemul bugetar. În plus, raportul între cel mai mic și cel mai mare salariu va fi de 1 la 15.
La baza grilei unice va sta salariul minim pe economie, iar în vârful clasamentului vor fi salariile președintelui țării, al Camerei Deputaților, al Senatului și salariul președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție.