Aproape în fiecare zi, spitalele din România ne arată o față din ce în ce mai urâtă. O femeie de 71 de ani din comuna Tătărăști, Satu Mare, a murit după ce a fost purtată între secțiile unui spital și trimisă acasă, fără să fie internată, deși se simțea rău. Situația a durat două zile, iar bătrâna s-a stins din viață.
Cazul de la Slatina, din urmă cu două săptămâni, când un bărbat a murit după ce a fost plimbat timp de patru ore prin spitale, se repetă.
Femeia, în vârstă de 71 de ani, a fost filmată de jurnaliști marți, la Spitalul Județean Satu Mare. Era în sala de așteptare a secției de Urgențe. Aceasta povestește că a ajuns la spital după ce, cu o seară înainte, a fost consultată de medicii de la Cardiologie. Bătrâna a spus că au trimis-o acasă fără nicio rețetă, deși se simțea rău. "Au zis să mă duc acasă. Nu mi-au dat nicio hârtie, nu mi-au dat nimic", a declarat pacienta.
După două zile de suferință, femeia a fost dusă acasă de asistentul social al spitalului, iar la câteva ore, s-a stins din viața. Rudele femeii sunt revoltate și spun ca femeia nu a fost tratată corespunzător. "Au dus-o cu o urgență, i-au dat ceva injecții. Au ținut-o pe băncile spitalului, pe urmă au trimis-o acasă", a declarat fiul femeii, Marcel Bogza.
Reprezentanții Spitalului au declarat că nu au primit nicio sesizare de la rudele femeii și că s-au autosesizat, după ce au aflat din presă despre acest caz.
Un singur pacient, coduri de urgență diferite. Autoritățile medicale nu se pun de acord atunci când vine vorba despre codul care i-a fost pus bătrânei la sosirea în Spitalul Județean.
Pacienta de la Satu Mare a fost caz de "cod galben", potrivit directorului medical al Spitalului de Urgență Satu Mare, Cristian Rusu, ceea ce înseamnă că medicii trebuie să intervină în cel mult 60 de minute. "Femeia nu a așteptat, a fost consultată de cum a ajuns în spital", a spus Cristian Rusu. Pacienta nu a fost internată la Cardiologie pentru că nu erau paturi, a mai spus Rusu.
Purtătorul de cuvânt al spitalului, Constantin Demian, a spus însă că pacienta avea cod roșu, după care a rectificat, cerându-și scuze și precizând că era de fapt cod verde. Într-o altă declarație, purtătorul de cuvânt a declarat că era vorba de cod albastru...
"O pacientă cu simptome ca acestea putea să decedeze oriunde...În spital...pe stradă...la domiciliu", a declarat Cristian Rusu, director medical al Spitalului Județean Satu Mare.
În aceste condiții, medicii au decis că bătrâna nu trebuie internată nicăieri. Conducerea ASP are însă altă explicație.
"Au fost doi medici cardiologi care au văzut cazul, au facut recomandari de tratament si care au motivate neinternarea pacientei din lipsa locurilor pe secție la momentul din s-a prezentat pacienta la secție", a precizat Dorina Cocoș, director adjunct ASP Satu Mare.
Pentru că femeia nu și-a găsit niciun loc liber în Spitalul Județean Satu Mare medicii au hotărât că e mai bine să o trimită să se trateze acasă.
"Am demarat o anchetă internă. A fost numită o comisie formată din directorul medical al spitalului, Cristian Rusu, șeful secției Unitate Primire Urgență, medicul șef de pe secția de cardiologie, asistenta șefă de la cardiologie. Nu am primit nicio sesizare de la rudele familiei, am fost anunțați de reprezentanții presei despre acest caz și am început cercetările. Se va sta de vorbă cu toți cei implicați, este vorba despre cei doi medici cardiologi și de personalul Unității de Primire Urgență", a spus purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Satu Mare, Constantin Demian.
Premierul Emil Boc a spus, într-o emisiune de televiziune, că sistemul românesc de sănătate este unul cu probleme."Eu sunt mândru de corpul medical din România, dar, din nefericire, avem probleme ale sistemului", a spus Boc.
"Nu este admisibil ca pacienții să fie plimbați cu căruciorul și lăsați să moară cu zile din cauza unei neglijențe, culpe sau decizii prost luate. Trebuie mers cu bisturiul, curmat cancerul și pus ordine în sistem. Nu trebuie să se aștepte asigurarea medicală dacă este un caz de urgență, omul nu trebuie tratat ca o bucată de hârtie", a mai spus Boc
Potrivit premierului Boc, actualul Guvern are un plan riguros de noi spitale și de reabilitare a spitalelor în care acest lucru este necesar.
Vezi declarația vicepreședintelui Colegiului Medicilor despre cazul din Slatina