O bombă neexplodată, de 100 de kilograme, datând din perioada celui de al Doilea Război Mondial a fost descoperită vineri în apropiere de apartamentul cancelarului Angela Merkel, care a fost evacuat.
Un purtător de cuvânt al poliției din Berlin a precizat că a fost evacuată toată zona pe o rază de 300 de metri, inclusiv Neues Museum, care face parte din complexul berlinez de clădiri Muzeul Insula, avariate grav în timpul celui de al Doilea Război Mondial și care sunt în curs de renovare. Merkel locuiește într-un apartament vis-a-vis de ele.
"Într-adevăr, apartamentul cancelarului se află în zona care trebuie evacuată", a spus purtătorul de cuvânt al poliției, Bernhard Shodrowski. "Dacă este acasă va trebui să părăsească apartamentul. Iar dacă nu este acasă nu i se va permită să vină în zonă", a adăugat el. "Ne vom asigura că se află în zonă sigură. După ce va fi evacuată zonă, experții vor dezactiva bomba. Vor încerca să scoată cele două detonatoare din bombă manual", a explicat el.
Bomba, de fabricație rusă, a fost descoperită în jurul orei locale 5.40 (18.40 ora României). Merkel susținea un discurs într-o altă parte a Berlinului când a fost descoperită. Potrivit estimărilor, între 10% și 20% dintre bombele Aliaților, care au fost lansate în Germania în timpul celui de al Doilea Război Mondial, nu au explodat.
Multe dintre ele au fost găsite și distruse la scurt timp după război, dar mii dintre ele au fost descoperite decenii mai târzu, adesea de muncitori din construcții. Uneori au avut loc explozii fatale.