Echipa de salvamontiști din Bușteni riscă să rămână cu doar șapte membri din cei 15, de la 1 septembrie, din cauza faptului că fondurile alocate pentru salarii sunt pe terminate.
"Avem alocați bani pentru salarii doar pentru șapte oameni până la finalul anului. Au fost promisiuni, la începutul anului, că o parte din activitate o preia Consiliul Județean Prahova, conform Hotărârii de Guvern care reglementează activitatea Salvamont', a declarat luni șeful Salvamont Bușteni, Gheorghe Haiduc.
'Au apărut însă, atunci, voci care au susținut că nu se poate, pentru că posturile sunt blocate. Însă acel blocaj se referea numai la funcționarii publici, iar salvamontiștii pot fi detașați sau încadrați altfel. Există alte variante, funcționale în județe ca Argeș, Dâmbovița sau Sibiu, unde Consiliul Județean vine cu bani de ani de zile pentru acest serviciu', a ținut să precizeze Haiduc.
El spune că nu e normal ca salvamontiștii să fie plătiți de Consiliul Local Bușteni, în condițiile în care serviciul prestat de aceștia îi vizează pe toți turiștii, nu numai pe localnici. 'Consiliul Local trebuie să suporte toate aceste fonduri pentru o prestație pe care nu o facem pentru localitate. O facem pentru turiști în general. Până acum am scos din munte șapte morți', a subliniat Gheorghe Haiduc.
Mai mult decât atât, cei șapte salvatori care ar urma să rămână la Bușteni nu ar putea face față activității Serviciului de Salvamont. 'Patru oameni au fost de serviciu în weekend, au coborât din munte astăzi, dacă apare o intervenție grea ei vin din nou la muncă. Dar dacă sunt două în aceeași zi, ei nu mai pot, îi epuizezi și, Doamne ferește se întâmplă ceva cu ei, intri în pușcărie', a explicat șeful Echipei Salvamont Bușteni.
Pentru fiecare intervenție, oamenii muntelui primesc, pe lângă salariul de bază de până la 900 de lei, câte 50 de lei impozabili. Și asta în condițiile în care, a subliniat Gheorghe Haiduc, la Zărnești - spre exemplu - o intervenție este plătită cu 250 de lei. De la începutul anului, echipa de 15 salvamontiști din Bușteni a intervenit în aproximativ 80 de acțiuni de salvare. Șapte turiști au murit, din ianuarie și până în prezent, pe versanții și văile Munților Bucegi.