America nu mai are atâția locuitori creștini cum avea în urmă cu 20 de ani, potrivit unui studiu organizat de Colegiul Trinity din Hartford, Connecticut. Majoritatea celor care nu se mai declară creștini nu au trecut la alte religii, ci pur și simplu resping formele de credință religioasă.
75% dintre americani se declară creștini, potrivit studiului, față de 86 de procente în 1990. Președintele Ligii Catolice, William Donohue, a declarat că această schimbare are de-a face cu îmbrățișarea individualismului în ultimul sfert de secol.
"Cele mai detestate cuvinte sunt "nu ai voie să". Nu sunt atei, pur și simplu refuză să li se spună ce să facă cu viețile lor", a susținut Donohue. Studiul a mai dezvăluit că numărul creștinilor evangheliști crește constant în SUA. Unul din trei americani declară că este evanghelist, iar numărul membrilor mega-bisericilor, așa cum au fost denumite mișcările religioase în creștere constantă, s-a mărit de la 200.000 în 1990, la peste 8 milioane.
Creșterea mișcării evangheliste este corelată cu scăderea numărului de credincioși. Specialiștii consideră că legătura stabilită între noile mișcări religioase și politică i-a făcut pe mulți americani să întoarcă spatele religiei. În plus, dezvăluirile despre preoți catolici care au abuzat sexual copii i-au făcut pe americani să nu mai creadă.
Mai mult, în Statele Unite nu mai este o problemă atât de mare pentru o persoană să recunoască faptul că nu are o religie. Până și președintele Obama a recunoscut creșterea numărului americanilor fără religie, făcând referire la ei în discursul său inaugural. Obama a fost primul președinte american care a vorbit despre americanii care nu sunt membri ai unei biserici.
În studiu unul din cinci americani declară că nu au o identitate religioasă sau nu au răspuns la întrebare și unul din patru americani a declarat că nu se așteaptă să aibă o înmormântare religioasă.