Ultimele Stiri· 2 min citire

Numărul de șomeri a depășit în aprilie 517.700, nou nivel maxim al ultimilor trei ani

Numărul de șomeri a depășit în aprilie 517.700, nou nivel maxim al ultimilor trei ani

Numărul de șomeri a depășit în aprilie 517.700, nou nivel maxim al ultimilor trei ani

Publicat7 mai 2009, 11:51
Actualizat8 mai 2009, 13:47
SursăNewsIn

Numărul de șomeri a crescut în aprilie cu 4.120, până la 517.741, noul nivel maxim al ultimilor trei ani și apropiat de estimarea inițială a Ministerului Muncii privind numărul de șomeri de la finalul anului, arată datele publicate pe 7 mai de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).

Un număr atât de ridicat de șomeri nu a mai fost atins din martie 2006, când numărul șomerilor era de 545.884.

După prăbușirea regimului comunist din România, numărul maxim de șomeri a fost înregistrat în martie 1994, de 1,291 milioane persoane, iar minimul după 1991 a fost înregistrat în iunie 2008, de 337.084 persoane.

Rata șomajului a urcat în aprilie la 5,7%, de la 5,6% în martie. În aprilie 2008, rata șomajului era de 3,9%.

Din totalul șomerilor înregistrați în baza de date a ANOFM, 249.861 au fost șomeri indemnizați și 267.880 neindemnizați. Numărul șomerilor indemnizați a crescut cu aproape 20.000 persoane, iar cel al șomerilor neindemnizați s-a diminuat cu peste 17.000 persoane față de luna precedentă.

Ponderea șomerilor neindemnizați în numărul total al șomerilor rămâne în continuare ridicată (51,7%), însă a scăzut cu 3,6 puncte procentuale față de luna precedentă.

Din numărul total de șomeri, 224.291 sunt femei, rata șomajului în rândul acestora fiind de 5,3%.

Cea mai mică rată a șomajului era în aprilie raportată în Ilfov (1,6%), București (1,8%) și Timiș (2,7%), în timp ce cea mai mare era în județele Vaslui (12%), Mehedinți (10,4%) și Teleorman.

În 22 aprilie, directorul executiv al Agenției Municipale pentru Ocuparea Forței de Muncă (AMOFM), Dumitru Pelican, anunța că numărul șomerilor ar putea urca în acest an până la aproape 800.000, dar ar putea fi de doar 700.000, dacă Guvernul va începe investițiile în infrastructură.

FMI estimează, în schimb, că numărul de șomeri va ajunge la circa 800.000 la sfârșitul acestui an, în timp ce Comisia Națională de Prognoză mizează pe doar 620.000 de șomeri.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri