Ultimele Stiri· 2 min citire

Numărul cazurilor de gripă porcină continuă să crească

Numărul cazurilor de gripă porcină continuă să crească

Numărul cazurilor de gripă porcină continuă să crească

Publicat31 aug. 2009, 08:04
Actualizat31 aug. 2009, 08:18
SursăNewsIn

Institutul Cantacuzino a confirmat 26 de noi pacienți infectați cu virusul A/H1N1, a anunțat astăzi Ministerul Sănătății. Numărul cazurilor cu gripă porcină a ajuns astfel, la 307.

Dintre cele 26 de cazuri noi confirmate, nouă au fost identificate în București, șase cazuri în județul Mureș și trei cazuri în județul Cluj, câte două cazuri în județele Ilfov și Timiș și câte un caz în județele Brașov, Galați, Mehedinți și Vâlcea.

Majoritatea pacienților cu gripă porcină s-au întors din diverse țări, precum Bulgaria, Spania, Anglia, Grecia și Cehia.
În prezent, la Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Cantacuzino sunt în curs de desfășurare testele preclinice, pe animale, pentru realizarea vaccinului împotriva virusului A/H1N1.

Cercetătorii români preconizează finalizarea acestora la sfârșitul lunii septembrie, urmând ca de la 1 octombrie să înceapă și derularea testelor clinice. După finalizarea acestora se va demara producerea vaccinului. Capacitatea de înfiolare a Institutului Național Cantacuzino este de 5 milioane de doze, potrivit Ministerului Sănătății.

Până în prezent, în decurs de cinci luni, aproape 2.200 de persoane din întreaga lume au căzut victime pandemiei, potrivit ultimelor date ale Organizației Mondiale a Sănătății, care a înregistrat peste 209.000 de cazuri de îmbolnăvire într-un total de 177 de țări.

Noul virus a fost semnalat, pentru prima dată, la sfârșitul lunii martie, în Mexic, iar OMS a decretat pandemie pe 11 iunie. Boala s-a extins "cu o viteză fără precedent", potrivit organizației, care a subliniat că "în cursul pandemiilor precedente a fost nevoie de peste șase luni ca virusurile gripale să se propage așa cum a făcut virusul A/H1N1 în mai puțin de șase săptămâni.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri