Ultimele Stiri· 4 min citire

Niculescu aduce un punct pentru Dinamo, în finalul derby-ului cu Rapid, 1-1

Niculescu aduce un punct pentru Dinamo, în finalul derby-ului cu Rapid, 1-1

Niculescu aduce un punct pentru Dinamo, în finalul derby-ului cu Rapid, 1-1

Publicat8 nov. 2009, 17:54
Actualizat8 nov. 2009, 20:09

Dinamo și Rapid au încheiat la egalitate, scor 1-1, în derby-ul etapei a 13-a, o partidă marcată de numeroase ratări, 5 jucători schimbați din cauza accidentărilor și cu două goluri în oglindă. După ce Rapidul a deschis scorul în minutul 2, prin Ioniță, Dinamo a reușit egalarea cu două minute înainte de finalul meciului, prin Niculescu.

Echipele de start:

Dinamo: Curcă - Scarlatache, Tamaș (L. Goian 46), Moți, Pulhac - Torje (Boștină), N'Doye, Rus, Adrian Cristea - Alexe (Niculescu 10), Andrei Cristea. Antrenor: Cornel Țălnar

Rapid: Bornescu - Helder, Iencsi, Marius Constantin, Bozovic (Mardare 77) - Lazăr, Matici - Herea (Buga 34), Spadacio, Grigorie - Ioniță (Răduță 67). Antrenor: Nicolae Manea

Urmărește aici comentariul live text al partidei 

Min. 90+3 Fluier final. DINAMO-RAPID 1-1

Min. 88 GOL DINAMO. Niculescu înscrie cu un șut din alunecare, de la 16 metri. DINAMO-RAPID 1-1

Min. 84 Lovitură liberă pentru Dinamo. Boștină trimite în careu, de unde resping rapidiștii

Min. 76 Ocazie și pentru Rapid, dar șutul lui Răduță este scos spectaculos de Curcă

Min. 75 Cea mai mare ocazie a lui Dinamo. Niculescu câștigă un duel cu M. Constantin, centrează în fața porții, la 10 metri, de unde Andrei Cristea șutează, dar balonul îl lovește pe Bornescu în piept

Min. 66 Lovitură de colț pentru Dinamo, Moți reia cu capul peste transversală

Min. 65 Torje îi driblează pe Lazăr și Constantin, apoi cade în careul lui Bornescu, după un duel cu fundașul rapidist

Min. 56 Joc spectaculos, pe contre. Torje șutează de la 11 metri, dar reține Bornescu

Min. 54 Replica Rapidului. Curcă iese greșit pe centrare și respinge până la Spadacio, care trimite puternic, din 16 metri, dar Moți respinge de pe linia porții

Min. 52 Ocazie uriașă a lui Dinamo. Niculescu reia cu capul în transversală, din 6 metri, apoi Andrei Cristea, venit din spate, trimite peste poartă, de la 10 metri!

Min. 50 Lovitură liberă pentru Dinamo, de la mare distanță. C. Niculescu trimite pe poartă, pe centru, reține Bornescu

Min. 46 A început repriza secundă

Min. 45+2 PAUZĂ

Min. 45 De data aceasta Torje e la finalizare, dar mijlocașul dinamovist ratează și el, din 5 metri, după ce încearcă o reluare cu latul, tot după o centrare de pe banda dreaptă

Min. 45 Replica lui Dinamo. Centrare Torje de pe dreapta, reluarea lui N'Doye este blocată de Bornescu, care se ciocnește de jucătorul dinamovist

Min. 44 Ratare uriașă și pentru Rapid. Curcă blochează șutul lui Ioniță, la marginea careului mare dinamovist

Min. 42 Cursă a lui Helder, pe partea dreaptă, în cele din urmă balonul ajunge în brațelelui lui Curcă, cu ceva emoții, fiind deviat de Moți

Min. 41 O nouă ocazie uriașă a dinamoviștilor. Andrei Cristea deviază un balon pentru Adrian Cristea, scăpat singur pe stânga, în careul lui Bornescu, dar șutul mijlocașului dinamovist lovește bara

Min. 37 Degajare lungă Bornescu, până la Ioniță, care îl depășește în viteză pe Tamaș, dar intră în unghi, iar reluarea tânărului atacant rapidist trece pe lângă poarta lui Curcă

Min. 34 Ocazie uriașă a lui Dinamo. Bornescu respinge cu piciorul șutul lui Niculescu, din 8 metri, lateral stânga

Min. 30 Șut de la distanță al lui Scarlatache, nicio problemă pentru Bornescu

Min. 28 Andrei Cristea se prăbușește la limita careului mare al Rapidului, după un duel cu doi fundași adverși, centralul lasă jocul să continue

Min. 18 Lovitură liberă de la mare distanță pentru Dinamo. Bate Niculescu, pe lângă buturile rapidiste

Min. 15 Scarlatache reușește o recuperare, balonul ajunge la Andrei Cristea, care șutează din întoarcere, pe lângă bara din stânga a lui Bornescu

Min. 12 Primul șut pe poartă pentru Dinamo. Niculescu trimite de la 18 metri, pe jos, însă pe centrul porții, nicio problemă pentru Bornescu

Min. 2 GOL RAPID. Debut excelent de partidă pentru giuleșteni. Herea a centrat de pe stânga, în fața porții, unde Ioniță a fost blocat inițial de Pulhac și Curcă, apoi, de jos, vârful Rapidului reușește să trimită balonul în plasă, de la 10 metri. Dinamo-Rapid 0-1

Min. 1 A început meciul

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri