Președintele interimar al CCA, Nicolae Grigorescu, a declarat, miercuri, că reținerea arbitrilor Marcel Savaniu și Sorin Corpodean l-a șocat la fel ca și faptul că suspiciunile din ultima perioadă încep să se adeverească și consideră că arbitrajul românesc ar trebui reformat.
"L-am văzut pe Savaniu încătușat înainte de a urca în tribună pentru meciul Mediaș-Otopeni, unde eram observator. Prima mea reacție a fost să mă duc la cabina arbitrilor și să nu las pe nimeni să pătrundă, pentru ca ei să nu știe. Le-am spus abia la sfârșit. Sunt șocat de cele întâmplate. Trebuie să venim cu idei de salvare, pentru că altfel nu am mai putea vorbi de arbitri", a spus Grigorescu.
Acesta susține că în arbitrajul din România trebuie să existe un moment zero, pentru că acum se află într-o cumpănă. "Nu am crezut vreodată că voi trăi clipele astea. Se pare că, încet, încet, devin certitudini toate suspiciunile de până acum. Toți care suntem acum în arbitrajul românesc trebuie să o luăm de la zero. Trebuie schimbat tot, radical, de la legi și statute până la pregătire. Eu nu am mai trăit o asemena situație. Nici nu știu ce măsuri ar trebui să iau", a menționat actualul conducător al CCA.
Deși atât președintele CCA, Gheorghe Constantin, cât și celălalt vicepreședinte, Marcel Lică, au fost arestați în acest caz, Grigorescu nu se teme că ar putea avea aceleași probleme: "Sub nicio formă nu am vreo emoție că voi avea probleme. Dacă aveam ceva, credeți că mai încercăm să ajut Comisia?".
Nicolae Grigorescu a mai anunțat că arbitrii Savaniu și Corpodean nu vor mai conduce meciuri în Liga I pe perioada cercetărilor, în cazul în care ei vor ieși din arest. "Până la încheierea cercetărilor, sub nicio formă nu vor mai arbitra în Liga I. Dar dacă verdictul va fi de nevinovăție, atunci, în mod normal, vor fi delegați. Însă, ca o părere personală, nu cred că mai doresc ei să revină după toate cele întâmplate", a conchis oficialul.
Arbitrii Marcel Savaniu și Sorin Corpodean au fost reținuți, miercuri, de către procurorii anticorupție, pentru 24 de ore, după ce au fost audiați timp de câteva ore la DNA Pitești, în dosarul privind corupția din arbitraj. Tot miercuri a fost reținut pentru 24 de ore și vicepreședintele autosuspendat al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Marcel Lică. În același caz au mai fost audiați de DNA arbitrii Aurelian Bogaciu și Tiberiu Lajos.