Patronul Rapidului, George Copos, a declarat, joi, că este dezămăgit de atitudinea unor fotbaliști giuleșteni care au probleme cu greutatea, și a atras atenția asupra riscurile pe care și le asumă aceștia prin periclitarea îndeplinirii obiectivului, participarea în cupele europene.
"Alerg, alerg, tot timpul alerg. O să bat recordul lui Usain Bolt, dar chiar și așa sunt mai slab decât unii jucători de la Rapid. Eu am 100 de ani și am aceeași greutate cu unii dintre fotbaliștii Rapidului. Mă deranjează lipsa de profesionalism și atitudinea lor, un profesionist trebuie să se respecte. Sunt contracte de peste 200.000 de euro la echipă, iar dacă ne luăm după condițiile pe care le au jucătorii noștri, ar trebui să fie pe unul dintre primele două locuri, iar ei sunt pe 7. Dezamăgit e puțin spus, dacă vorbim de starea mea de spirit", a spus Copos, care l-a dat exemplu pe portughezul Joao Paulo Andrade pentru profesionalismul său: "În loc să se uite la Joao Paulo Andrade, care este un profesionist desăvârșit, ei umflă tricourile pe ei".
Patronul giuleștenilor a menționat că drepturile financiare ale jucătorilor vor fi achitate și nu va exista riscul pierderii unora dintre ei: "În momentul în care aduci un jucător și îi promiți un contract, trebuie să i-l plătești. Eu mi-am luat acest angajament și până în luna iunie nu vor fi probleme la echipă. Vă asigur că în luna mai jucătorii își vor primi banii și nu îi vom pierde. Vom respecta întru totul contractele semnate, vor fi plătite până la ultimul leuț. Le-aș fi plătit chiar acum, dar nu am bani, știți bine că dacă aș fi avut și un leu în plus, la Rapid l-aș fi dat".
Întrebat ce se v-a întâmpla după luna iunie, Copos a răspuns: "Nu mă gândesc la ce va fi după luna iunie, ci la faptul că trebuie să plătesc acești bani și să ies din această lume a fotbalului. Sub nicio formă nu m-am răzgândit asupra deciziei de a mă retrage din fotbal, este irevocabilă".
Copos a mai spus că muntenegreanul Vladimir Bozovic riscă să fie suspendat până la finalul contractului, după ce a părăsit echipa și a plecat în țara sa natală, din cauză că a fost evacuat din apartament: "Bozovic va suporta rigorile regulamentelor Federației Române de Fotbal și ale FIFA. O să stea câțiva ani în afara fotbalului, nu poți să pleci de la echipă așa cum a făcut-o el".
Finanțatorul a precizat că fotbaliștii riscă sancțiuni financiare serioase în cazul ratării obiectivului impus, adică participarea într-o cupă europeană: "Jucătorii trebuie se se mobilizeze și să prindem o cupă europeană, pentru că altfel va fi rău pentru ei. Acest lucru nu trebuie luat ca o amenințare, chiar există o clauză în Regulamentul de Ordine Interioară, care îi arde rău la buzunar dacă nu vom participa la anul în Europa. Chiar o să îi cer domnului Sichitiu să le-o reamintească. Aici, la Rapid, avem pretenții, dacă nu sunt de acord cu ele să meargă să joace la Ciorogârla, nu în Giulești".
În ceea ce privește acuzele fostului antrenor al Rapidului, Jose Peseiro, care a spus despre el că ar trebui să fie internat într-un spital de nebuni, Copos a afirmat: "Nu vreau să vorbesc prea mult de acuzele domnului Peseiro, la 14 mai vom face bilanțul. A cheltuit 7-8 milioane de euro pe niște jucători care nu au nicio legătură cu fotbalul".
Copos nu a dorit să comenteze scandalul din arbitraj, care s-a lăsat cu arestări: "Vă rog, astăzi este Sfântul Gherghe și nu vreau să discut despre așa ceva".