Ultimele Stiri· 1 min citire

Nemții vor fi amendați, dacă merg cu copiii în vacanță în timpul școlii

Nemții vor fi amendați, dacă merg cu copiii în vacanță în timpul școlii

Nemții vor fi amendați, dacă merg cu copiii în vacanță în timpul școlii

Publicat27 mai 2009, 11:16
Actualizat27 mai 2009, 11:21
SursăCentral European News

Polițiștii germani au primit misiunea de a-i amenda pe părinții care merg în vacanță cu copiii în timpul școlii.

Autoritățile din ministerul educației din Germania le-au cerut polițiștilor să monitorizeze aeroporturile și să împiedice familiile cu copii școlari să plece în vacanțe, în afara celor școlare.

Părinții apelează deseori la aceasta soluție, pentru a face economii foarte mari din reducerile obținute de la agențiile de turism pentru vacanțele în afara sezonului, iar la școală trimit scutiri medicale.

Polițiștii au primit acum autorizație de a amenda cu 1.500 de euro, pe loc, familiile care sunt prinse întorcându-se din vacanță, cu copiii, în timpul trimestrelor școlare.

Purtătorul de cuvânt al ministerului educației, Klemens Gsell, a spus:
"Copiii au deja destule vacanțe. Oricine ajunge pe un aeroport din Germania cu un elev trebuie să se aștepte să fie oprit și luat la întrebări. Economiile pe care le-au făcut cu ofertele din afara sezonului turistic vor fi balansate de amenzi".

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri