Ultimele Stiri· 1 min citire

Negocierile dintre Ministerul Muncii și sindicate au eșuat, iar sindicaliștii amenință cu greve generale

Negocierile dintre Ministerul Muncii și sindicate au eșuat, iar sindicaliștii amenință cu greve generale

Negocierile dintre Ministerul Muncii și sindicate au eșuat, iar sindicaliștii amenință cu greve generale

Publicat16 mar. 2009, 16:42
Actualizat16 mar. 2009, 23:20

Negocierile de luni după-amiază între sindicaliștii din învățământ și reprezentanții Ministerului Muncii s-au încheiat fără niciun rezultat. Președintele executiv al Federației Spiru Haret, Marius Nistor a anunțat că nu exclude începerea grevelor generale și boicotarea examenelor naționale.

Marius Nistor a declarat că sindicaliștii nu sunt de acord cu eliminarea salariului de merit, a primelor și a sporului de antenă. Mai mult, membrii Spriru Haret se vor întâlni astăzi în Consiliu Național pentru a decide dacă declanșează sau nu protestele de muncă. Potrivit lui Nistor, nu este exclusă declanșarea grevei generale și boicotarea examenelor naționale.

"Mâine îi invit din nou la discuții pe Emil Boc, pe Mircea Geoană, pe Dan Nica, pe Ecaterina Andronescu și chiar peTraian Băsescu, care poate își face timp între două meciuri de handbal să treacă să vorbească și cu sindicatele", a declarat Marius Nistor, președinte executiv al Federației "Spiru Haret".

Și Constantin Ciosu, secretarul general al Federației Educației Naționale, a declarat că toate consultările au fost o încercare de a se mai trage de timp, întrucât există o ordonanță a guvernului Boc de reducere a cheltuielilor de personal cu 20%.

Pe de altă parte, președintele CNSLR-Frăția, Marius Petcu, a avertizat că dacă Ordonanța va ajunge în varianta actuală în Guvern, există posibilitatea ca discuțiile pe marginea Ordonanței să se poarte și la nivelul minsterelor Sănătății, Educației și Administrației și Internelor.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri