Negocieri tensionate la ministerul Educației pe marginea programei elevilor de liceu. Reprezentanții Federației Spiru Haret au părăsit discuțiile, nemulțumiți că ministerul a decis modificarea orarului liceenilor fără a face în prealabil o analiză temeinică.
"Spiru Haret a părăsit discuțiile privind planurile cadru pentru că nu intrăm în această plasă - aveți un program să vedem pe unde-l corectăm (...) Suntem supărați de când au apărut tot felul de proiecte care au creat tensiuni în cancelarie iar profesorul când intră la oră nu se mai gândește la performanță ci la ce ministerul Educației, Guvernul, ministerul Administrației sau cine se mai ocupă de educație în țara asta îi oferă mâine", a declarat Gheorghe Izvoranu, președinte Federația Spiru Haret.
Ministerul Educației a decis să elimine din programă singura oră de istorie la clasele a 12-a de la liceele cu profil tehnic. Anunțul a provocat nemulțumiri printre profesori, pentru că vor pierde bani.
Cadrele didactice acuză Ministerul Educației că a luat decizia fără să țină cont de părerile specialiștilor sau ale elevilor.
Probleme sunt și la orele de sport. Liceenii vor avea trei ore de sport pe săptămână și nu două, ca până acum. Măsura se va aplica din toamnă pentru toți elevii de liceu.
"Această decizie a fost luată în mod pripit și unilateral de către Ministerul Educației, trebuiau făcute studii temeinice și analize cu partenerii de dialog social", a spus președintele FSLI, Aurel Cornea.