Numărul angajaților din sistemul bugetar ar putea scădea de la 1.394.000 în acest an până la 1.068.000 în 2015, iar salariile de la stat ar putea crește în medie cu 56% în următorii șase ani, potrivit variantei legii unice de salarizare prezentate marți sindicatelor și patronatelor de ministrul Finanțelor, Gheorghe Pogea.
Astfel, potrivit acestui document, numărul angajaților din sistemul bugetar ar putea scădea cu 150.000 anul viitor, până la 1.244.000, iar salariile vor avea o creștere zero, mai arată datele prezentate marți sindicaliștilor de reprezentanții Finanțelor.
În continuare, numărul bugetarilor ar urma să ajungă la 1.207.000 în 2011 și la 1.170.000 în 2012. Totodată, salariul minim pe economie ar urma să crească anul următor la 705 lei și ar putea ajunge la 764 lei în 2011. Salariul minim ar putea ajunge la 845 lei în 2012, la 934 în 2013, la 1.016 lei în 2014 și la 1.100 în 2015.
Din datele prezentate de reprezentanții Finanțelor reise că salariul minin pe economie nu mai este legat de coeficientul 1 din Legea unitară de salarizare în 2010.
Potrivit datelor prezentate de ministrul Finanțelor, salariile vor crește abia în 2011, cu 8,3%, urmând ca în 2012 să înregistreze o creștere substanțială, de 10,7%.
În 2013 este estimată o creștere de 10,5%, iar în 2014 de 8,8%. Peste șase ani, în 2015, salariile din Românie ar putea înregistra o creștere de 8,2%, mai arată datele privind impactul aplicării Legii unitare de salarizare.
Coeficienții din legea unică de salarizare vor fi ajustați, anunță liderul Cartel Alfa
Coeficienții din ultimul proiect al legii de salarizare unică vor cunoaște mici ajustări, a anunțat Bogdan Hossu, după întâlnirea cu reprezentanții Guvernului. Discuțiile pe tema legii vor fi reluate joi după ce Guvernul va corecta deficiențele constatate marți de reprezentanții sindicatelor.
''Am semnalat deficiențe în textul legii unice de salarizare, care a rămas să fie corectate începând de joi la Ministerul Finanțelor, în cadrul unei comisii la care să participe reprezentanții confederațiilor sindicale patronale'', a declarat Bogdan Hossu.
Deficiențele semnalate de sindicate includ ''neuniformitatea drepturilor marginale, precum orele suplimentare, prima de vacanță, care nu erau uniformizate pentru toată lumea'' sau ''neexcluderea legilor speciale''.
Reprezentanții Guvernului susțin că nimeni nu va pierde de pe urma acestei legi, iar salariile mici vor crește. Asta în condițiile în care, conform proiectului de lege elaborat de Executiv, creșterile salariale nominale, în 2010, sunt zero.
De asemenea, salariul mediu brut este mai mic decât cel din 2009. În schimb, va crește salariul minim pe economie.
Citește și Medicii și profesorii sunt nemulțumiți de ultima variantă a legii unice de salarizare