Ultimele Stiri· 1 min citire

Nadia Comăneci îi oferă cei mai buni fizioterapeuți Sandrei Izbașa

Nadia Comăneci îi oferă cei mai buni fizioterapeuți Sandrei Izbașa

Nadia Comăneci îi oferă cei mai buni fizioterapeuți Sandrei Izbașa

Publicat22 sept. 2009, 16:06
Actualizat22 sept. 2009, 16:59
SursăRealitatea TV

Campioana olimpică la sol, Sandra Izbașa, a fost supusă unei intervenții chirurgicale în Germania, după ruptura suferită la tendonul lui Ahile. Fosta gimnastă Nadia Comăneci i-a întins o mână de ajutor și s-a oferit să o ajute să efectueze recuperarea în Statele Unite, sub supravegherea celor mai buni fizioterapeuți.

Izbașa se simte bine după operația suferită într-o clinică din Frankfurt, care a constat în suturarea capetelor tendonului ahilian.

"Operația a decurs foarte bine. Mă simt obosită, însă am o stare mai bună decât la început. Nu trebuie decât să stau întinsă în pat și să aștept", a declarat sportiva în vârstă de 19 ani.

Perioada de vindecare poate ajunge până la șase luni, timp în care Sandra ar putea face recuperarea în SUA, la recomandarea Nadiei Comăneci.

"În Oklahoma, cunoaștem un doctor foarte bun în recuperări după astfel de operații. Cealaltă soluție ar fi să apelăm la un bun prieten, care lucrează în Las Vegas și este medicul lui Tiger Woods. Important este ca Sandra să-și revină cât mai repede", a spus fosta mare gimnastă, pentru ProSport.

Sandra Izbașa s-a accidentat grav săptămâna trecută, în timpul unui antrenament efectuat în sala de la Buzău, unde s-au desfășurat Campionatele Naționale de gimnastică. Deși inițial fusese programată la operație în România, în cele din urmă intervenția a fost făcută în Germania.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri