Ultimele Stiri· 2 min citire

Muzeul STASI de la Berlin este atât de popular printre tineri, încât riscă să dea faliment

Muzeul STASI de la Berlin este atât de popular printre tineri, încât riscă să dea faliment

Muzeul STASI de la Berlin este atât de popular printre tineri, încât riscă să dea faliment

Publicat11 aug. 2009, 16:00
Actualizat12 aug. 2009, 02:03
SursăNewsIn

Muzeul STASI de la Berlin, care reamintește teroarea întreținută de poliția secretă din fosta RDG, este amenințat cu falimentul din cauza numărului mare de vizitatori adolescenți, care nu plătesc bilet de intrare, relatează AFP.

"Ne bucurăm că atât de mulți elevi vin să ne viziteze. Dar costurile asociate (vizitelor școlare) depășesc capacitățile noastre financiare", a explicat marți directorul muzeului, istoricul Hubertus Knabe, pe site-ul instituției. "Suntem victima propriului nostru succes", a adăugat el.

Anul acesta, când se împlinesc 20 de ani de la căderea Zidului Berlinului, peste 80.000 de elevi și studenți au vizitat muzeul, aflat în fosta închisoare Berlin-Hohenschönhausen, cu 26% mai mulți decât de obicei. Muzeul a organizat pentru ei 3.800 de vizite cu ghid. Cum elevii nu plătesc intrarea, bugetul muzeului este în deficit cu 70.000 de euro, potrivit directorului. Iar dacă afluxul de adolescenți neplătitori din prima jumătate a anului se menține, deficitul se va dubla până în decembrie, a apreciat el.

Ministrul federal al Culturii, Bernd Neumann, a promis că va ajuta muzeul să-și acopere deficitul. "Ar fi iresponsabil, tocmai la 20 de ani de la căderea Zidului, să nu putem găsi suficiente mijloace pentru a le pune la dispoziția muzeului", a declarat el luni la Berlin.

Muzeul a lansat totuși un apel urgent pentru donații. Sunt invitați să contribuie particularii și companiile, dar și justiția: judecătorii berlinezi au fost invitați prin scrisori să direcționeze o parte dintre amenzile pe care le dau către muzeu.

Fondat în 2000, memorialul este finanțat în comun de statul federal și orașul-land Berlin, donații și vânzarea biletelor de intrare. A avut 250.000 de vizitatori în 2008, ceea ce a fost un record. Jumătate dintre ei au fost adolescenți, care nu plătesc intrarea.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri