MARe/ Muzeul de Artă Recentă prezintă, în premieră, din 13 februarie, o parte din colecția sa de artă contemporană internațională. Giorgio de Chirico, Lucio Fontana, Antony Gormley, Bridget Riley, Richard Serra sunt doar câteva dintre numele importante ale căror lucrări se regăsesc în colecțiile marilor muzee ale lumii, precum MoMA, Tate sau Pompidou.
"All Our Todays" prezintă, în premieră, peste 60 de lucrări din colecția internațională de artă contemporană a muzeului și explorează dialogul între arta figurativă și cea abstractă, invitând publicul să descopere diversele moduri în care artiștii internaționali au reprezentat ideea de contemporaneitate prin experiențele lor personale și perspectivele unice asupra lumii.
„Expoziția este organizată în jurul unor constelații tematice, oscilând între abstract și figurativ, care ajută privitorii să înțeleagă multiplele căi alese de artiști în explorarea sinelui și a esenței artei. Culoarea, forma și reprezentarea subiectelor sunt esențiale în această expoziție, care invită la o implicare emoțională profundă cu lucrările expuse", spune Flavia Frigeri, co-curator al expoziției.
„All Our Todays marchează o premieră istorică la Muzeul de Artă Recentă, reunind peste 60 de lucrări internaționale de artă postbelică, toate provenind din colecția muzeului. Artistii ai caror lucrari sunt prezentate in expozitie au jucat un rol esențial în definirea artei contemporane, explorând relația dintre identitatea personală și lumea exterioară. Expoziția este o invitație la redescoperirea artei contemporane, prin culori vibrante, forme îndrăznețe și contraste captivante între figurativ și abstract”, spune Ioana Iuna Șerban, co-curator al expoziției.
Expoziția poate fi vizitată în perioada 13 februarie - 25 mai, iar biletele pot fi achiziționate accesând platforma www.mare.ro.