Ultimele Stiri· 1 min citire

Mutu s-a antrenat separat de restul colegilor și a efectuat doar alergări

Mutu s-a antrenat separat de restul colegilor și a efectuat doar alergări

Mutu s-a antrenat separat de restul colegilor și a efectuat doar alergări

Publicat1 sept. 2009, 17:43
Actualizat1 sept. 2009, 17:48
SursăNewsIn

Atacantul echipei naționale a României Adrian Mutu s-a pregătit separat de ceilalți tricolori la antrenamentul de marți seară, de la Mogoșoaia, unde timp de 20 de minute a efectuat doar alergări.

Separat de cei 22 de colegi ai săi, care s-au antrenat normal sub comanda lui Răzvan Lucescu, Adrian Mutu a efectuat 8 ture de teren, cu cronomentrul în mână.

Atacantul Fiorentinei a alergat primele 6 ture alături de masorul Victor Hexan, în timp ce la ultimele două l-a avut partener pe directorul sportiv al echipei naționale, Daniel Prodan.

După cele 20 de minute de alergare, Mutu s-a îndreptat către ieșire și, după o scurtă discuție cu medicul Pompiliu Popescu, s-a îndreptat spre vestiare.

Antrenamentul de marți seară a fost primul efectuat de Mutu în vederea meciului cu Franța, după ce luni nu s-a pregătit, efectuând o refacere la bazin.

România va juca în preliminariile Campionatului Mondial din 2010 împotriva Franței și Austriei. Prima dintre partide va avea loc la data de 5 septembrie, pe arena Stade de France din Saint-Denis. Al doilea joc se va disputa la 9 septembrie, pe stadionul Steaua.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri