Ultimele Stiri· 1 min citire

Mutu: "În niciun caz nu renunț la națională"

Mutu: "În niciun caz nu renunț la națională"

Mutu: "În niciun caz nu renunț la națională"

Publicat14 aug. 2009, 07:24
Actualizat14 aug. 2009, 07:28

Atacantul Adrian Mutu a ținut să risipească speculațiile privind o eventuală retragere a sa din echipa națională. "Briliantul" a subliniat că doar din cauza problemelor medicale nu a putut participa la amicalul României cu Ungaria.

Jucătorul Fiorentinei a risipit, joi seară, orice incertitudine care ar fi putut plana asupra viitorului său la naționala României.

"Două zile am avut febră și nu am venit la națională din cauza problemelor medicale. În niciun caz nu renunț la națională. Voi veni la meciul cu Franța dacă voi fi sănătos și voi fi convocat. Eu comunic ceea ce se întâmplă antrenorului naționalei și medicului. Am dat patru goluri la club, dar era vorba de o miuță la antrenament", a explicat Adrian Mutu, la GSPTV.

"Decarul" naționalei României a ratat amicalul cu Ungaria, câștigat cu scorul de 1-0, la Budapesta, din cauza unei răceli puternice. Absența sa a fost un prilej de speculații privind o posibilă retragere a lui Mutu din prima reprezentativă, însă acestea au fost respinse de oficialii din cadrul FRF.

Comentând prestația "tricolorilor" la Budapesta, Mutu a spus: "Atât timp cât câștigă echipa națională, totul este bine. Nu s-a văzut că am lipsit, echipa a câștigat. Noi nu suntem Brazilia, Germania sau Olanda, iar pretențiile trebuie să fie la nivelul realității, nu al fanteziei".

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri