Fundașul echipei Internazionale Milano, Cristian Chivu, absent în ultimele trei săptămâni, din cauza unei accidentări, a făcut mari sacrificii pentru a putea evolua împotriva prietenului său Adrian Mutu, în meciul cu Fiorentina. Acest fapt a fost confirmat chiar de antrenorul campioanei Italiei, Jose Mourinho.
"În meciul cu Fiorentina am avut probleme. Chivu s-a sacrificat să joace, dar la pauză mi-a cerut să-l schimb", a spus tehnicianul portughez, care este sigur că, dacă jucătorii săi nu pot rata titlul în acest sezon, dacă vor da dovadă și în continuare de caracterul, dorința și atitudinea arătate contra Fiorentinei.
Pentru evoluția din partida cu Fiorentina, Cristi Chivu a primit nota 6 din partea agenției Datasport, care a notat că internaționalul român "s-a achitat perfect de sarcina primită: anihilarea lui Gilardino". Chivu se numără printre stranierii convocați de selecționerul României, Victor Pițurcă, pentru partidele cu Serbia și Austria, din preliminariile CM 2010.
Celălalt român prezent pe teren în partida de duminică seară, Adrian Mutu, a primit doar nota 5 din partea agenției Datasport, care a considerat că atacantul român nu a prins cea mai bună zi, fapt semnalat și de fiorentina.it, care i-a acordat nota 4,5 pentru că a ratat două ocazii uriașe, pentru că a fost prea puțin incisiv și a pierdut multe baloane ce se puteau dovedi utile.
În meciul cu prima echipă la care a jucat în Italia, Mutu s-a remarcat, totuși, printr-un gest de fair-play. El i-a strâns mâna atacantului suedez Zlatan Ibrahimovici, după ce acesta a înscris un gol fabulos din lovitură liberă de la 25 de metri.
"Nu a fost o ironie, Mutu a fost sincer când i-a strâns mâna lui Ibrahimovici. Românul era lângă el când acesta a șutat, a văzut traiectoria perfectă a balonului și de aici acel gest instinctiv", a La Nazione.
Inter Milano s-a impus cu scorul de 2-0 în fața Fiorentinei, în etapaa 28-a din Serie A.