"Elena Băsescu este una dintre prietenele mele, dar asta nu înseamnă că există vreo legătură între famila mea și familia Băsescu pentru că eu am prieteni în toată țara, iar pe Elena Băsescu o cunosc de 12 ani, înainte ca tatăl ei să fie președinte", a afirmat Monica Iacob Ridzi în cadrul emisiunii 3X3 de la Realitatea TV.
Monica Iacob Ridzi a confirmat prietenia ei cu Elena Băsescu în cadrul emisiunii 3x3 de la Realitatea TV, dar a negat legătura între familia Băsescu și familia Ridzi. VEZI DECLARAȚIA VIDEO
Monica Iacob Ridzi a declarat sâmbătă că vrea să i se ridice imunitatea și că ar fi dorit să nu aibă imunitate ca să poată fi anchetată.
"Cred că ar trebui să avem posibilitatea să renunțăm singuri la imunitate, pentru că eu am vrut să renunț singură la imunitate dar nu s-a putut, nu se poate din punct de vedere legal, așa că le-am cerut colegilor să îmi ridice imunitatea pentru a putea fi anchetată. Le cer parlamentarilor PNL, PSD și PD-L să găsească o soluție și să nu mai prelungim acest moment. Aș vrea să se voteze chiar luni, 27 iulie, ridicarea imunității în cazul meu pentru că nu am să mă ascund în spatele imunității parlamentare", a declarat Monica Iacob Ridzi. VEZI DECLARAȚIA VIDEO
Monica Iacob Ridzi a negat că ar fi existat înțelegeri între anumite trusturi media și MTS.
"Ministerul Tineretului și Sportului nu a cumpărat niciodată știri, pentru că nu pot cumpăra ceva ce nu se poate vinde. Eu am cumpărat doar spațiu publicitar, iar dacă CNA s-a sesizat, s-a sesizat pentru clipul campaniei "2MAI" în care am apărut. Recunosc că am făcut o greșeală, dar nu am vrut să mă promovez pe mine, ci evenimentul", a afirmat Monica Iacob Ridzi. VEZI DECLARAȚIA VIDEO
În ceea ce privesc dezvăluirile presei cu privire la neregulile din declarațiile de avere și de interese ale succesoarei sale la conducerea Ministerului Tineretului, Ridzi spune că a constatat faptul că sunt atacați în mass-media numai miniștrii PDL.
"Constat că sunt atacați numai miniștrii PDL. Este foarte interesant cum nu ne uităm la toți miniștrii, actuali și foști. Dacă vorbim despre banul public, vă întreb: 84 de milioane de euro, acordați pentru 39 de studii de fezabilitate identice, făcute pentru 39 de spitale regionale... sunt totuși banii noștri, ai tuturor. Nu ne interesează? Eu voi răspunde pentru fiecare leu cheltuit de Ministerul Tineretului, vreau să răspundă fiecare ministru pentru toți banii cheltuiți", a spus fostul ministru.
Monica Iacob Ridzi a evitat să comenteze ipoteza potrivit căreia scandalul care a vizat-o a fost generat chiar de membrii partidului din care provine, în urma unui conflict între democrat-liberalii apropiați de Traian Băsescu și "vechea gardă" din PDL.
Ridzi a spus că, prin comisia parlamentară de anchetă, lideri vechi de partide precum Tăriceanu, Hrebenciuc, Năstase și Orban s-au folosit de tinerii din PNL și PSD, deoarece ei nu ar fi putut să o acuze "credibil".
Mai mult, Monica Iacob Ridzi a acuzat comisia parlamentară care a anchetat-o că a transformat instituțiile statului într-un circ și a negat acuzațiile recente cu privire la ștergerea unor fișiere compromițătoare dintr-un calculator din cadrul MTS.
"Comisia parlamentară care m-a anchetat a fost un circ, pentru că Alina Gorghiu a citit rezultatul obținut după două nopți ca și când ar fi fost o sentință, iar ea ar fi fost un procuror. Mai mult decât atât, nu mi se pare normal să fiu judecată, condamnată și cercetată de către alte persoane decât organele abilitate", a acuzat Monica Iacob Ridzi.
Monica Iacob Ridzi: Vreau să merg până în pânzele albe, pentru că știu că nu sunt vinovată
"Vreau să merg până în pânzele albe pentru că știu că sunt nevinovată, și nu mi se pare corect să se spună altceva despre mine pentru că sunt și eu om și merit și eu prezumția de nevinovăție până în ultima clipă. Vreau să fiu și eu tratată corect și așa cum am fost eu anchetată să fie și alți miniștrii anchetați, pentru că nu mi se pare corect ca în cazul Nemirschi comisia să fie condusă de un membru PSD", a spus fostul ministru al Tineretului și Sportului. VEZI DECLARAȚIA VIDEO