Ultimele Stiri· 2 min citire

Molnar: Vârful îmbolnăvirilor de gripă porcină în România va fi în februarie-aprilie 2010

Molnar: Vârful îmbolnăvirilor de gripă porcină în România va fi în februarie-aprilie 2010

Molnar: Vârful îmbolnăvirilor de gripă porcină în România va fi în februarie-aprilie 2010

Publicat16 aug. 2009, 08:10
Actualizat16 aug. 2009, 08:12
SursăNewsIn

Numărul infectărilor cu A/H1N1 din România s-a dublat în ultimele două săptămâni, de la doar 107 cazuri la sfârșitul lunii iulie, însă "vârful" îmbolnăvirilor va fi, cel mai probabil, în februarie-aprilie 2010, a declarat secretarul de stat în Ministerul Sănătății, dr. Geza Molnar.

"În ultima perioadă, am avut o avalanșă de cazuri din cauza taberelor care au avut loc în străinătate. Ne așteptăm ca numărul pacienților cu noua gripă să crească în continuare, întrucât este perioada concediilor pentru românii care lucrează în străinătate și care se întorc în țară", a adăugat dr. Molnar.

Autoritățile din Sănătate se așteaptă la un val mai mare de îmbolnăviri de gripă porcină și în toamnă, odată cu începerea școlii. "După jumătate lunii septembrie, când se vor deschide școlile, vom avea, probabil, un cumul de cazuri, dat fiind faptul că un copil bolnav va putea să îmbolnăvească o clasă întreagă. Dar avem o rețea de supraveghere foarte bine pusă la punct și sperăm să nu scăpăm lucrurile de sub control", a mai spus secretarul de stat.

Potrivit lui Molnar, incidența bolii în România este, în prezent, de 0,8 cazuri la suta de mii de locuitori. Numărul pacienților diagnosticați cu gripă porcină a ajuns la 238, de joi până vineri fiind confirmate cinci noi cazuri, conform centralizării realizate de Centrul European de Prevenire a Bolilor (ECDC).
Cele mai multe îmbolnăviri de gripă porcină din România se vor înregistra, însă, la sfârșitul iernii, începutul primăverii, după cum anticipează specialiștii în epidemiologie.

"Dacă până în luna decembrie vom avea sub 1.000 de cazuri, nu mă îngrijorează. va fi undeva prin februarie, martie sau chiar aprilie 2010", a precizat secretarul de stat.

În urmă cu o lună, ministrul Sănătății, Ion Bazac, anunța că, dacă incidența cazurilor de gripă porcină va depăși 1 la suta de mii de locuitori, se vor lua măsuri speciale de prevenire a răspândirii virusului A/H1N1, luându-se în calcul și închiderea școlilor.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri