Ultimele Stiri· 1 min citire

Mircea Mihăieș: Avem un Nobel românesc, oricum am întoarce lucrurile

Mircea Mihăieș: Avem un Nobel românesc, oricum am întoarce lucrurile

Mircea Mihăieș: Avem un Nobel românesc, oricum am întoarce lucrurile

Publicat8 oct. 2009, 11:38
Actualizat8 oct. 2009, 13:06

"Acest premiu ne aparține și nouă, pentru că foarte multe dintre cărțile Hertei Muller, ca și în activitatea ei publicistică și în prezențele foarte dese la televiziunile germane ea vorbește despre realități românești", a spus scriitorul și criticul literar Mircea Mihăieș. Scriitoarea era numită în Germania "românca de servicu".

Mihăieș consideră că vestea este proastă pentru alți candidați români la Nobelul pentru literatură, cum ar fi Norman Manea sau Mircea Cărtărescu cărora li s-au închis barierele pentru premiu.

"Această femeie cu fire ca un fir de ață și plină de energie a reușit să facă ceea ce n-au reușit scriitori care ocupă de mult timp liste de best-seller", a declarat Mihăieș.

Răzvan Theodorescu, fost ministru al Culturii, a declarat că românii așteptau de mult, de la Blaga, să câștigăm o astfel de distincție.  "Românii ar trebui să afle mai mult despre minoritatea germană, din care provine Herta Muller, care a făcut lucruri extraordinare de veacuri întregi", mai spune Răzvan Theodorescu.

Herta Muller este al doilea câștigător al unui premiu Nobel de origine română, după profesorul Emil Palade.

Cea mai prestigioasă realizare a profesorului Emil Palade este descoperirea, prin tehnici de microscopie electronică, a ribozomilor. Pentru această descoperire, Profesorul Palade a fost distins, în 1974, împreună cu Albert Claude și Christian de Duve, cu Premiul Nobel pentru Fiziologie și Medicină în 1974.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri