Nu cred că, în vremuri de criză, trebuie să abandonăm democrația și să ne închipuim că soluția stă în aplicarea unor măsuri de mână forte.
Acum circa 75 de ani, germanii și-au pus speranța în Adolf Hitler. A urmat o perioadă în care au început marile lucrări la infrastructură, șomajul a ajuns aproape de zero, iar naziștii și-au putut permite să organizeze Jocurile Olimpice de vară. Cine și-ar fi închipuit cum va arăta Germania în primăvara lui 1945?
Nu sunt atât de absurd încât să susțin că România, în anul 2009, riscă să fie condusă de un regim dictatorial. Dar sunt unul dintre cei care cred că orice derapaj de la regulile democratice, indiferent de nobila cauză pe care ar sluji-o, trebuie amendat. Să dai afară gravidele și lăuzele din Corpul de Control al guvernului nu este doar o măgărie, ci începutul unei lungi serii de ilegalități.
Citește mai mult în Evenimentul Zilei