Adio autorizațiile speciale de transport! Ministrul Radu Berceanu a declarat la Realitatea TV că va renunța la aceste autorizații după ce a văzut în emisiunea "Adevăr sau provocare" cum angajații de la drumuri primesc mită ca să elibereze aceste documente.
Primul caz de încălcare a legii: Regionala București Nord. Scenariul a fost următorul. Patronul unei firme de transport materiale de construcții, pietriș, are 15 mașini de mare tonaj. Nu are bani de autorizații de transport, așa că este dispus să plătească pentru încălcarea legii.
Un calcul simplu arată că, dacă se respecta legea, pentru cele 15 mașini care transportau 50 de tone, cu 10 tone peste maximul admis, autorizațiile de transport ar fi costat aproape 100.000 de euro, bani care ar fi trebuit să intre în bugetul Companiei. Cu angajatul ''potrivit'' însă, totul se rezolvă pentru 3.500 de euro.
''Eu cred că această problemă va fi rezolvată de automatizare, când omul nu o să mai aibă acces la ban și la negociere cu transportatorul'', susține Dorina Tiron, director general Compania de Autostrăzi.
''E de notorietate faptul că persoane din conducerea drumurilor naționale, cei care eliberează aceste autorizații speciale de transport te îndeamnă la a nu le cumpăra sau a nu le plăti la valoarea normală. Ei caută să-și atragă foloase necuvenite'', a spus Augustin Hagiu, Președintele Federației Operatorilor de Transport Rutier.
Autoutilitarele distrug în calea lor drumurile naționale și puținii kilometri de autostradă pe care îi are România. Cu alte cuvinte, prin afacerile pe care le fac, unii angajații ai companiei de autostrăzi distrug exact ceea ce ar trebui să păzească – șoselele.