Ultimele Stiri· 2 min citire

Ministrul Sănătății, Ion Bazac, transformă centrul de permanență în call-center

Ministrul Sănătății, Ion Bazac, transformă centrul de permanență în call-center

Ministrul Sănătății, Ion Bazac, transformă centrul de permanență în call-center

Publicat23 iun. 2009, 12:58
Actualizat23 iun. 2009, 12:59
SursăNewsIn

Ministerul Sănătății va înființa două centre pilot de tip call-center, unul în Capitală și unul în mediul rural, unde medicii de familie vor oferi informații sau vor orienta pacienții către spitalele de urgență, dacă este nevoie, au precizat, pentru NewsIn, reprezentanții medicilor de familie.

"În urma întâlnirii de azi (marți - n.r.), am decis ca, în primă fază, să testăm aceste centre de tip call-center, unde medicii de familie vor oferi recomandări medicale prin telefon. Se vor semna contracte separate, în afara contractului cu casele de asigurări, însă nu am stabilit, deocamdată, vreo sumă privind plata medicilor care vor oferi asistență medicală, în afara orelor de program, în cadrul acestor centre", a explicat președintele Societății Naționale a Medicilor de Familie, dr. Rodica Tănăsescu.

Cele două centre pilot de tip call-center se vor înființa în toamnă și vor funcționa în paralel cu centrele de permanență existente deja. În cadrul noilor centre, medicii de familie vor acorda 24 de ore din 24 recomandări și informații medicale telefonice. Aceștia vor fi instruiți și vor utiliza în comunicarea cu pacienții protocoale standard care vor fi realizate în perioada următoare.

"De săptămâna viitoare, o echipă mixtă a ministerului și a medicilor de familie va începe să lucreze la modificarea cadrului legislativ și elaborarea normelor metodologice de funcționare ale acestor noi instituții. Acest sistem funcționează eficient în țări din Uniunea Europeană ca Anglia și Portugalia, țările baltice, în Suedia și Danemarca", a declarat ministrul Sănătății, Ion Bazac, în timpul întâlnirii cu medicii de familie.

Decizia ministrului Bazac a venit după ce medicii de familie s-au arătat nemulțumiți de faptul că în centrele de permanență vor fi nevoiți să acorde asistență medicală și persoanelor neasigurate. "Noi avem contract cu casa de asigurări și de acolo ni se furnizează banii pentru asistența medicală acordată persoanelor asigurate. Ministerul Sănătății nu a specificat, în ordonanța de urgență pe care a înaintat-o guvernului fără să ne consulte, de unde vor fi plătite consultațiile neasiguraților", a precizat Rodica Tănăsescu.

Camera Deputaților a aprobat, pe 10 iunie, un Proiect de lege de aprobare a Ordonanței de Urgență a Guvernului Emil Boc nr.32/2009 care prevede modificarea Legii 263/2004 privind asigurarea continuității asistenței medicale primare la centrele de permanență, în afara programului de lucru al cabinetelor medicale individuale, zilnic între ore 15:00-20:00 în intervalul luni-vineri și între orele 8:00-20:00 în zilele de sâmbătă, duminică, sărbători legale, precum și în zilele declarate libere de către Guvernul României.

Pentru funcționarea centrelor de permanență, Ministerul Sănătății a alocat anul acesta un buget de aproximativ 26 milioane lei.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri