Ultimele Stiri· 2 min citire

Ministrul Sănătății a spus că protocoalele terapeutice vor fi implementate de la 1 iulie

Ministrul Sănătății a spus că protocoalele terapeutice vor fi implementate de la 1 iulie

Ministrul Sănătății a spus că protocoalele terapeutice vor fi implementate de la 1 iulie

Publicat5 apr. 2009, 15:44
Actualizat9 apr. 2009, 14:51
SursăNewsIn

Ministrul Sănătății, Ion Bazac, a declarat la Realitatea TV, că protocoalele terapeutice, care trebuie finalizate până la 1 iunie, vor trebui implementate de la 1 iulie.

Ministrul consideră că realizarea ghidurilor și protocoalelor terapeutice va determina introducerea regulilor și a normelor în tratarea pacienților din spitalele și cabinetele medicilor, precum și posibilitatea cuantificării costurilor din sistem.

"Protocoalele terapeutice vor fi finalizate până la 1 iunie și implementate de la 1 iulie. În felul acesta vom putea să definim foarte clar care este calitatea actului medical și vom putea să și protejăm pacienții, pentru că medicii vor știi foarte clar care sunt serviciile medicale pe care le vor face în fiecare dintre patologii, iar pacienții vor ști ce fel de servicii medicale primesc, iar ministerul va putea să cuantifice acest lucru în bani", a declarat Bazac.

În plus, ministrul consideră că spitalele ar putea fi finanțate diferit, în funcție de aplicarea, sau nu, a protocoalelor.

"Eu sunt foarte interesat ca atunci când aceste ghiduri se vor implementa în spitale, să verific modul în care se face finanțarea. Va trebui să existe o diferență între spitalele care implementează aceste ghiduri și cele care nu o fac. Acest lucru se va traduce în finanțare, pentru că cei care nu vor implementa aceste ghiduri, nu vor putea primi aceeași finanțare (ca cei care o fac)", a spus ministrul.

Comisii alcătuite din specialiști ai Ministerului Sănătății și ai Casei de Asigurări de Sănătate trebuie să finalizeze, până la 1 iunie, protocoale terapeutice pentru zece patologii, printre care bolile cardiovasculare și pulmonare, hipertensiunea arterială, diabetul zaharat și diferite tipuri de cancer, a anunțat în luna februarie Ministerul Sănătății.

Protocoalele terapeutice vor fi elaborate atât pentru medicina primară cât și pentru specialitățile din unitățile spitalicești.

Ministerul Sănătății împreună cu Școala Națională de Sănătate Publică și Management Sanitar vor iniția, în acest an, Programul Național de Administrare Sanitară, ce va avea ca scop descentralizarea sistemului sanitar, analiza performanțelor spitalelor, implementarea protocoalelor și evaluarea programelor naționale ale Ministerului Sănătății.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri