Ultimele Stiri· 1 min citire

Ministrul Mediului va participa luni și marți la dezbateri privind protejarea și dezvoltarea Deltei

Ministrul Mediului va participa luni și marți la dezbateri privind protejarea și dezvoltarea Deltei

Ministrul Mediului va participa luni și marți la dezbateri privind protejarea și dezvoltarea Deltei

Publicat3 apr. 2009, 12:51
Actualizat4 apr. 2009, 00:09
SursăNewsIn

Ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, va participa pe 6 și 7 aprilie la conferința cu tema "Conservarea Deltei Dunării, prin intermediul politicii regionale și de protecția mediului a Uniunii Europene", potrivit unui comunicat transmis vineri de minister.

Prima zi este rezervată vizitării unor obiective ce reprezintă modele de bună practică în absorbția și gestionarea fondurilor europene, prilej cu care vor avea loc și discuții cu reprezentanți ai comunităților locale.

În 7 aprilie, se vor desfășura lucrările conferinței, în care vor fi abordate teme de politică de dezvoltare regională și de protejare a mediului în Delta Dunării.

Dezbaterile vor avea loc în cadrul a două secțiuni, dintre care una dedicată capacității administrației locale de a absorbi fonduri europene, provocărilor și oportunităților utilizării acestor fonduri comunitare, necesității unei abordări transfrontiere în scopul reducerii poluării, iar cea de-a doua secțiune, dedicată problemelor de mediu, cuprinde teme de discuții precum dezvoltarea durabilă, agricultura ecologică, managementul deșeurilor în arealul Deltei Dunării, precum și cooperarea între actorii locali, mediul privat și cetățeni.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri