Jurnaliștii de la ziarul Cotidianul au intrat în posesia unor planuri anuale de achiziții ale Ministerului Turismului (MT) pe anul 2009, planuri în care apare și o achiziție suspecta de peste 120.000 de euro pentru pixuri, brichete, umbrele, suport mouse și memorie flash.
Potrivit Cotidianul, în doar trei luni, lista de cumpărături a MT a suferit modificări esențiale: la unele cumpărături s-a renunțat; la altele a fost redus bugetul și transferat către alte capitole; pe la jumătatea anului au apărut brusc capitole noi de cheltuieli, legate de publicitatea acțiunilor ministerului, ce nu au figurat la începutul anului.
Punctul comun al majorității cumpărăturilor făcute de MT îl reprezintă "achiziția directă“, metodă nerecomandată de UE, care sugerează licitațiile publice.
Astfel, după scandalul iscat în presă privind costul imens plătit de MT pentru niște perdele, în planul de achiziții a apărut o tăietură în dreptul "Perdele, draperii", lângă care și-a pus semnătura chiar ministrul Elena Udrea.
Interesant este faptul că la "Cheltuieli de capital", în primul plan de achiziții erau trecuți 7.000 de euro pentru cumpărarea de jaluzele verticale. În ultimul plan de achiziții au mai fost adăugați 1.000 de euro la cei 7.000 și în lista de cumpărături a apărut modificarea "jaluzele verticale și perdele“. Asta înseamnă că MT a renunțat la perdelele de 7.000 de euro pentru unele de doar 1.000 de euro.
Alte cheltuieli uluitoare: 121.500 de euro pentru achiziția de pixuri, brichete, umbrele, suport mouse, memorie flash; 486.000 de euro pentru "servicii de promovare prin realizarea de materiale promoționale"; 500.000 de euro pentru instalarea de indicatoare rutiere; 300.000 de euro pentru servicii de consultanță și reprezentare juridică; 1,6 milioane de euro pentru chiriile unor depozite sau birouri; 150.000 de euro pentru deplasări cu avionul; 40.000 de euro pentru servicii de protocol (apă, cafea, lapte, ceai, legume, fructe); 60.000 de euro pentru cartușe de toner.