Minsterul Educației, Cercetării și Inovării are datorii de patru miliarde de lei față de constructorii care sunt implicați în reabilitatarea sau construcția a 4.300 de unități școlare din România, a anunțat vineri ministrul Ecaterina Andronescu.
"M-ați întrebat în legătură cu campusul școlar de la Sângeorz și vreau să vă mărturisesc că în toată țara sunt 4.300 de șantiere deschise, deschise, în general - așa cum spunea domnul ministru Diaconescu - fără să fie existat în prealabil criterii după care să se fi apreciat necesitatea de a deschide sau nu șantierul. În acest moment ministerul are aproximativ 4 miliarde de lei datorii de la aceste șantiere", a afirmat ministrul Educației, în timpul unei dezbateri cu mediul de afaceri organizată de PSD la Cluj-Napoca. Andronescu a spus că datoriile prevăzute în Hotărâri de Guvern, la sfârșitul anului 2008,au fost achitate.
"Din păcate, cei mai mulți constructori, la îndemnul autorităților locale sau la îndemnul inspectoratelor școlare, au continuat să lucreze dincolo de limita stabilită de hotărârile de guvern", a mai adăugat ministrul Educației.
Potrivit ministrului, Guvernul intenționează să achite în cursul săptămânii viitoare o parte a acestor datorii către constructori. "Am avut această discuție în Guvern de mai mult ori, săptămâna viitoare se va lua în discuție achitarea cel puțin a unora dintre aceste datorii", a afirmat Ecaterina Andronescu.
Premierul Emil Boc a acuzat, la începutul lui august, vechiul Guvern de iresponsabilitate pentru cele 4.000 de șantiere la școli, care nu avut o finanțare corespunzătoare.