Ministerul Educației a trimis în Parlament un pachet de legi pe care, susțin sindicaliștii, nu l-a discutat cu partenerii sociali și care ar urma, astfel, să fie adoptat fără ca aceștia să fie consultați.
Așa cum este formulat în proiectul, se înțelege că ar fi vorba de modificarea Legii învățământului. Iar dacă e așa cum se înțelege, e foarte grav că ministerul nu a consultat partenerii sociali și toți factorii implicați", susține președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Aurel Cornea.
Potrivit proiectului "Plan de acțiuni suplimentare rezultate din analiza raportului de țară pe 2008 al Comisiei Europene", publicat pe site-ul Ministerului Educației, pachetul de legi ar fi trebuit să ajungă în parlament până pe 13 martie. Proiectul se află în dezbatere publică pe site-ul Guvernului României, la Departamentul pentru Afaceri Europene (DAE).
"Conform informațiilor primite de la Ministerul Educației, pachetul de legi privind învățământul preuniversitar a fost trimis, pentru dezbateri, Parlamentului României, urmând, probabil, să intre pe ordinea de zi a comisiilor de specialitate din cele două camere, în această sesiune parlamentară", au precizat reprezentanții DAE.
Sindicaliștii din Educație sunt contrariați și spun că nu știu de niciun pachet de legi, iar singurele modificări legislative de care au știință au fost luate prin ordin de ministru, fără discutarea lor prealabilă. "Pachetul de legi o să-l cerem oficial de la minister, pentru că nu au fost niciun fel de discuții pe el, nici nu l-am văzut.
Dacă este vorba despre legile fostului ministru Adomniței, noi am avut multe amendamente la ele, nu am căzut de acord în privința lor, a declarat președintele Federației Educației Naționale, Theodor Fîrțolea.
În ciuda precizărilor făcute de DAE, reprezentanții Ministerului Educației susțin că nu au trimis niciun pachet de legi la parlament, iar actele normative menționate în proiectul publicat pe site vizează descentralizarea sistemului preuniversitar. Sindicatele afirmă că nici descentralizarea sistemului preuniversitar nu poate fi obiectul unui pachet de legi.