Ultimele Stiri· 2 min citire

Militarul român rănit pe 3 ianuarie în Afganistan a fost transportat la spitalul militar din Ramstein

Militarul român rănit pe 3 ianuarie în Afganistan a fost transportat la spitalul militar din Ramstein

Militarul român rănit pe 3 ianuarie în Afganistan a fost transportat la spitalul militar din Ramstein

Publicat8 ian. 2009, 20:43
Actualizat9 ian. 2009, 15:45
SursăNewsIn

Militarul român rănit pe 3 ianuarie în Afganistan a fost transportat joi la spitalul militar american de la Ramstein, în Germania, pentru recuperare postoperatorie și îngrijiri medicale de specialitate, a declarat pentru NewsIn, purtătorul de cuvânt al MApN, Andreea Dumitru.

Parascheva a fost operat, duminică, la spitalul din Kandahar, starea sa fiind stabilă. "Soldatul voluntar Nicolae Paraschiva a suferit un traumatism cranio-cerebral, în timpul misiunii de intervenție rapidă, însă, acum, după operație este stabil hemodinamic", a spus, pentru NewsIn, Andreea Dumitru.

Alături de Paraschiva se mai aflau încă trei militari români, doi dintre aceștia fiind duși la Kandahar, dar au fost externați imediat, deoarece nu au suferit răni grave, iar cel de-al treilea a fost supus unui control medical la Qalat, conform purtătorului de cuvânt al Ministerului Apărării Naționale.

Aceeași sursă a precizat că militarii, care făceau parte din Batalionul 30 Vânători de Munte "Dragoslavele", se aflau în plin proces de rotație cu militarii Batalionului 21 Vânători de Munte Predeal.

Militarul român Nicolae Paraschiva, din Batalionul 30 Vânători de Munte "Dragoslavele", a fost rănit, sâmbătă, în Afganistan, în timp ce se afla în misiune alături de mai mulți soldați americani, la circa 50 de kilometri de baza din Qalat, conform unui comunicat al Ministerului Apărării Naționale.

Nicolae Paraschiva executa o misiune de intervenție rapidă într-o patrulă mixtă, împreună cu o echipă genistică americană. Autovehiculul ușor blindat de tip Humvee, în care se afla, a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat, militarii fiind atacați concomitent cu focuri de armament ușor de infanterie și lovituri de aruncător de grenade antitanc.

Militarul rănit a fost evacuat de urgență pe calea aerului la spitalul din Kandahar, unde beneficiază de asistență medicală specializată. Conducerea Ministerului Apărării Naționale a precizat, sâmbătă, că monitorizează evoluția stării de sănătate a militarului rănit și ține legătura permanent cu familia acestuia.

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Justitie

Mai multe știri din Ultimele Stiri