Am tot citit prin ziare ba că Răduleasca i-a luat haine lui Dani, ba că plătește la Monaco nu știu cît. M-au plictisit textele alea. Și i-am trimis niște întrebări pe mail în urmă cu două săptămîni, cu o singură idee, și mai plicticoasă: “ce mai faci?”. Mi-a răspuns. E o colecție de întrebări standard cu răspunsuri bine ținute în frîu. Ceea ce se cheamă “interviu prin mail”. Faceți și voi o pauză de electorale, scrie Costi Rogozanu pe Vox Publica.
Îmi amintesc scrisoarea aceea deznădăjduită trimisă presei la începutul anului, în care expuneai destinul dramatic al femeii căsătorite cu un tip bogat și puternic din Romania. Mi s-a parut un important manifest-confesiune. Ce le-ai recomanda femeilor din Romania. Sa se apropie de un tip ca Elan, de un proto-tip bogat și puternic, sau mai bine să caute un tip puternic din exterior?:) De fapt, ce trebuie să urmărească în primul rînd la un barbat?
După atâția ani de viață, de experiențe, de iubiri aprinse și făcute scrum… habar n-am ce să-ți răspund. Nu cred în rețete, în teorii general-valabile. Fericirea înseamnă niște momente, pe care le poți sau nu avea, în care poți să te lăfăi sau care țin cât o respirație. Poate că trebuie să urmărești doar ce simți, nu să cauți calități de basm. Bărbatul potrivit e cel care-ți dă ce ai nevoie, în diverse etape ale vieții de femeie. Ori femeile sunt atat de vaste și imprevizibile în dorințe…
Regreți că ai ajuns în discuțiile tuturor de la o cafea sau bere? Ți-ai fi dorit vreodată să nu fii vedetă și să fii doar bogată și liniștită?
E inevitabilă postura, când ești atât de …vedetă. În meseria asta n-ai de ales, mai cu seamă când faci performanță, când ești pe alocuri foarte bun. E musai să ți se găsească defecte, e aproape balcanic să-ți dorești eșecul, mizeria și nefericirea pentru cineva care pare să le aibă pe toate. Am învățat să ies din lumea asta. Poate greu sau poate târziu, dar am învățat să nu mai citesc despre mine, să nu mă mai intereseze părerile scârboase, ci doar cele pertinente, să apreciez cuvintele frumoase care-mi vin din atâtea alte minți relaxate. Nu sunt ipocrită să spun că mi-aș fi dorit anonimatul, dar îl savurez în țara în care m-am mutat. Bogăția m-a bântuit de multe ori, dar n-am pus-o niciodată în capul listei de motive de fericire. Nici măcar de liniște. Asociez liniștea doar cu iubirea, fie că e vorba de un bărbat sau de copilul meu.
Sînt 20 de ani care au trecut de la Revoluție. Și ai fost și tu acolo. Ai fost șefă de cabinet chiar după 90. De ce ai ieșit din zona politică?
Cred că a fost singurul capitol la care am fost lucidă devreme:). O femeie frumushică, în România mai ales, n-are nicio șansă de a fi luată în serios, oricâte abilități profesionale ar prezenta sau oricât de inteligentă ar fi . Sunt mai mulți misogini decât bărbați în România, asta e senzația mea… Nu m-a atras niciodată zona politică, nici măcar atunci când lumea m-a asociat cu un partid pe care cică l-aș fi sprijinit. În realitate, mă aflam la o manifestare politică, la rugămintea patronului meu de atunci. Eram o persoana publică, atrăgătoare de atenție și am luat țeapă de a participa, neștiind că voi deveni, în ochii multora, un susținător de partid politic. A fost o greșeală, mi-am învățat lecția.
