Președintele Traian Băsescu a spus că Felix Tătaru, cel care se ocupă, prin agenția sa de publicitate, de partea de creație pentru campania electorală, a lansat ideea "România de bun simț", preluată pe site-ul de campanie, precizând însă că sloganul său electoral va fi altul.
"Acum vreo două trei săptămâni, cel care mă asistă GMP, Felix Tătaru, care face partea de creație, a venit cu niște idei printre care spunea că în focus grupuri expresia "bun simț" a avut o trecere foarte mare și pe site-ul meu am lansat ieri ideea "bun simț", care trebuie să se manifeste prin echitate în salarii, Parlament cu o singură cameră etc. Nu acesta va fi sloganul de campanie, este o încercare de a crea o atmosferă", a precizat șeful statului, invitat într-o emisiune tv.
În contextul în care i s-a pus în atenție că și Crin Antonescu folosește un mesaj similar, șeful statului a spus că nu cunoștea acest lucru. "Nu l-am văzut (solganul lui Crin Antonescu-n.r.) Al meu nu este solgan. Bunul simț, dacă l-ar prelua și Mircea Geoană, și Oprescu cred că am putea să ieșim puțin din această zodie a confruntării", a apreciat Băsescu, subliniind că toți candidații ar avea de pierdut dacă vor face o campanie fără bun simț.
"Sunt ferm convins că toți vom pierde dacă vom avea o campanie fără bun simț. Am văzut că deja se vorbește de dosare, sunt copilării. Cum să faci campanie cu scoatere de dosare? Deși aș fi cel care ar avea cele mai mari posibilități să o facă, nici nu vreau să mă gândesc la o astfel de variantă, ar fi mizerabilă", a spus președintele.
De altfel, șeful statului a rememorat un astfel de moment din campania electorală din 2004, care îl viza pe contracandidatul său din turul doi. "Eu am avut probe pentru ca la un moment dat să-l lovesc foarte rău contracandidatul meu din 2004. Colegi ai lui veniseră cu niște probe groaznice. În timpul campaniei i-am dat lui proba și i-am spus: "Caută-ți colegii". Mi se părea de ultimă speță", și-a amintit Băsescu.
Site-ul de campanie al candidatului la Președinție Traian Băsescu a fost relansat în vederea scrutinului din 22 noiembrie, cu sloganul "Vreau o Românie a bunului simț!", foarte asemănător cu sloganul de campanie al candidatului PNL, Crin Antonescu, anunțat duminică la Cluj.
"Vreau o Românie în care pensiile și salariile să fie de bun simț! Fiecare român trebuie să câstige pentru cât muncește. Fără pensii speciale, sporuri nejustificate și salarii indecente pentru categorii privilegiate precum parlamentarii sau magistrații. Vreau o Românie cu o justitie de bun simț, în care nimeni să nu fie mai presus de lege. Vreau ca românii să aibă încredere în viitorul copiilor lor când îi trimit la școală. Asta nu se poate realiza decât cu un sistem de educație de bun simț, ancorat în realitatea de pe piațta muncii. Vreau ca românii să fie tratați decent când se duc la medic, la poliție sau să își plătească taxele. Ne trebuie o administrație competență si eficiență, nu o armată de birocrați", postează șeful statului pe site-ul său, explicând tema sintetizată în sloganul "Vreau o Românie de bun simț!".
Pe site-ul lui Traian Băsescu se găsește și o întreagă secțiune dedicată referendumului pentru Parlamentul unicameral.
Traian Băsescu rămăsese singurul candidat al căruit site nu fusese pregătit pentru campania electorală care începe la 22 octombrie. Site-ul șefului statului, care nu mai fusese folosit de la suspendarea din funcție a lui Traian Băsescu, a revenit cu un nou layout și un nou slogan, care seamănă cu cel al prezidențiabilului Crin Antonescu, anunțat în această dimineața la Cluj.
Surse liberale au declarat pentru NewsIn că sloganul complet al prezidențiabilului PNL este "România bunului simț - Crin Antonescu președinte". Antonescu și-a explicat sloganul de campanie duminică, la Cluj, afirmând că este nevoie de "revoluția bunului simț".