Vedeta feminină a seriei "Transformers", Megan Fox, și Johnny Depp au fost votați cei mai sexy actori de la Hollywood, într-un sondaj efectuat în rândul cinefililor din toată lumea de către Empire Magazine.
În urma sondajului au fost alcătuite două clasamente, unul al actrițelor și unul al actorilor, fiecare cu câte 50 de locuri.
Lidera topului feminin, bruneta Megan Fox are 23 de ani și va putea fi (re)văzută, și pe marile ecrane din România, în thrillerul cu accente comice "Jennifer's Body", care va rula din 30 octombrie.
"Nu cred că am șanse la Oscar prea curând. Nu sunt, totuși, Meryl Streep", recunoaște Megan Fox, în ciuda faptului că, potrivit realizatorilor sondajului, ea nu intră în categoria actrițelor care prind roluri importante doar datorită înfățișării.
Pe locul 2 în topul actrițelor se află Angelina Jolie, o prezență obișnuită în astfel de clasamente, iar ultima pe podium este actrița de origine franceză Emma Watson, cunoscută pentru rolul din seria "Harry Potter", care, la 19 ani, are deja în palmares trei premii și nouă nominalizări pentru interpretare.
La 46 de ani, Johnny Depp rămâne și el, ca și Jolie, o prezență constată în topurile frumuseții V.I.P.. Practic, este imposibil de găsit un clasament de gen care să îl ocolească. Din martie 2010, fanii din România ai actorului îl vor putea vedea în cea mai recentă colaborare a sa cu regizorul Tim Burton, ecranizarea "Alice in Wonderland", în care Depp joacă rolul Pălărierului Nebun.
Locul doi în topul frumuseților masculine de la Hollywood este ocupat de britanicul Robert Pattinson, în vârstă de 23 de ani, care și-a câștigat celebritatea datorită rolului de vampir din "Twilight", unul dintre succesele de casă din 2009.
Al treilea în clasament este Robert Downey Jr., eternul copil-minune de la Hollywood, care, între timp, a ajuns la 44 de ani și pare să fi ieșit din capcana viciilor, cel mai serios dușman al carierei sale.
Soțul Angelinei Jolie, Brad Pitt, se află pe locul patru, devasându-i însă pe Christian Bale, Hugh Jackman și George Clooney.