Capitala se sufocă. Nu de caldură, ci de mașini. Peste 1 milion de autoturisme sunt înmatriculate în București și toate au nevoie de un loc de parcare. Șoferii parchează peste tot: pe zonele de joacă pentru copii, pe trotuare sau chiar în plină stradă. Autoritățile caută disperate soluții.
Șoferii care parchează pe unde apucă riscă să plătească amenzi cuprinse intre 500 și 1.000 de lei. Prima soluție - blocarea roților! Cum această varianta nu dă rezultate prea mari, primăriile din sectoarele trei, patru și șase ale Capitalei au variante mai drastice.
Numai din sectoarele 3 și 6 sunt ridicate zilnic aproape 100 de mașini. În sectorul 4 al Capitalei autoritățile au decis să monteze garduri de protecție astfel încât mașinile să nu mai fie parcate pe trotuar sau pe spațiile verzi.
Pe lângă 5 puncte de amendă și cele 3 puncte de penalizare șoferul mai trebuie să plătească și o taxă la parcul auto unde a fost dus autoturismul.
"Taxa este compusă din trei părți: taxa de ridicare,de transport și depozitare în cuantum de 500 de lei, care se aplică în primele 24 de ore. După 24 de ore se mai adaugă o taxă de staționare în valoare de 200 ron pe 24 de ore", a precizat Bogdan Bona, administrator parc ridicări auto.
Șoferii penalizați își recunosc greșeala, însă rămân tot revoltați pe sistem.
Întrebă-i pe Chiliman, Onțanu și Prigoană de ce ți se ridică mașina
Deși locurile de parcare necesare Bucureștiului există doar în faza schițelor pe hârtie, în majoritatea sectoarelor Capitalei mașinile parcate ilegal sunt ridicate. Astăzi, de la ora 11.00, pe cotidianul.ro, ai ocazia să dezbați situația cu primarii Andrei Chiliman și Neculai Onțanu, dar și cu Silviu Prigoană, patronul uneia dintre firmele care se ocupă cu ridicarea de mașini.