Scriitorul columbian Gabriel García Márquez a intrat în vizorul serviciilor secrete din Mexic, țară în care a locuit în anii 60, casa sa fiind frecventată de lideri europeni, printre care François Mitterrand, și activiști latino-americani, dezvăluie cotidianul El Universal în ediția de luni.
García Márquez a fost urmărit de Direcția Federală de Securitate a Mexicului (DFS) din 1967 până în 1985.
Primul document al serviciilor mexicane se referă la participarea lui Márquez la cel de-al doilea Congres Latino-american al scriitorilor, în noiembrie 1967. Un alt document dezarhivat scoate la iveală o scrisoare a "unui grup de intelectuali care se solidarizează cu prizonierii politici" după reprimarea mișcărilor studențești în mai 1968.
Asumat încă de la începutul anilor 60 ca gânditor de stânga, Garcia Marquez a fost îndeaproape supravegheat, atât în timpul guvernării lui Luis Echeverría (1970-1976), cât și a președintelui José López Portillo (1976-1982).
"Scriitorii columbieni au întocmit o listă de intelectuali care se gândesc să se întâlnească cu președintele Franței (François Mitterrand, n.r.)", se arată într-un document datat octombrie 1981, care relatează o discuție între García Márquez și filosoful francez Regis Debray. Documentul detaliază pregătirile pentru recepția care urma să aibă loc în Mexic. Se pare că locuința scriitorului era intens frecventată de activiști, făcându-se referire, în documente, și la o întrunire a secretarilor generali ai partidelor comuniste din Mexic și Chile.
Gabriel García Márquez a fost unul dintre apropiații fostului liderul cubanez Fidel Castro, fapt ce l-a determinat pe Vargas Llosa să-l denumească „lacheul” lui Castro.
García Márquez este unul dintre cele mai sonore nume ale literaturii hispanice, laureat al Nobelului pentru literatură în 1982. Și-a făcut debutul în literatură ca nuvelist, în 1955, cu "La hojarasca" ("Furtuna frunzei"). Titlul care l-a consacrat este romanul "Un veac de singurătate", interpretat de critică ca început al "realismului magic" în literatură. După anii '70, a fost foarte prolific, apărându-i "Toamna patriarhului" ("El otoño del patriarca ", 1975), "Cronica unei morți anunțate" ("Crónica de una muerte anunciada", 1981), "Dragostea în vremea holerei" ("El amor en los tiempos del cólera", 1985), "Generalul în labirintul său" ("El general en su laberinto", 1989), romanul ultimelor zile ale lui Simón Bolívar’. În 1996, i-a apărut cronica jurnalistică "Vești despre o răpire" ("Noticia de un secuestro"), care va fi ecranizată în acest an.
Diagnosticat cu cancer în 1999, García Márquez a început să lucreze la povestea propriei vieți, "A trăi pentru a-ți povesti viața" ("Vivir para contarla"), care rememorează primii săi 30 de ani. În 2004, s-a reîntors la ficțiune, nuvela "Povestea târfelor mele triste" ("Memoria de mis putas tristes") fiind ultimul titlu semnat de scriitor.
