Cu o picătură de cerneală, Călin Popescu Tăriceanu a băgat la apă zeci de milioane de tone de petrol românesc din Marea Neagră, punându-le în brațele unei firme private, Sterling Resources. Cum? Adăugând, într-un contract, drepturi de exploatare după drepturi de explorare. Când a fost întrebat de problemă, senin, de parcă vorbea de privatizarea IAS Coțofeni, a dat de înțeles că e mai mult treaba Agenției Naționale de Resurse Minerale. Aici e vorba ori de rea-credință, ori de prostie în stare pură. Înainte de măreața victorie obținută la Curtea de Justiție de la Haga, bucata de mare în chestiune era prezentată ca un tezaur sub valuri, care ne va asigura independența energetică, deci căldură ieftină pentru tot poporul. Dosarul concesionării merita o dezbatere publică, atenția Parlamentului, analiza CSAT, pentru că vorbeam de 30 de miliarde de petroeuroi. Dar nimic, nici măcar o licitație pârâtă. Câțiva inși dau cu pixul și rezolvă, fără să se întrebe dacă e bine, dacă nu era mai potrivit chiar să conservăm, nu să exploatăm aceste resurse.
Citește mai mult în Gândul
