Marea Britanie a înregistrat un deficit bugetar record luna trecută, în urma scăderii veniturilor din taxe.
Deficitul din august al Marii Britanii a însumat 26,3 miliarde dolari, mult peste nivelul de 9,9 miliarde lire din aceeași perioadă a anului trecut, a anunțat vineri biroul național de statistică.
Țara a înregistrat un deficit bugetar record în august, cel mai mare nivel de la începerea actualului sistem de măsurare, din 1993, în contextul în care recesiunea a afectat veniturile din taxe și costurile de șomaj au crescut, relatează Bloomberg, citat de NewsIn.
Marea Britanie va trebui să reducă nivelul cheltuielilor în cel mai rapid ritm din anii '70 pentru a repara daunele cauzate de criză finanțelor publice, avertizează economiștii.
Fondul Monetar Internațional (FMI) prevede că deficitul va depăși anul viitor 13% din produsul intern brut (PIB), cel mai mare nivel în rândul țărilor din G20.
"Ne confruntăm cu un deficit enorm, provocat de scăderea veniturilor din taxe", a declarat Richard Snook, economist în cadrul Centrului pentru Cercetare Economică și de Afaceri.
"Este o imensă gaură neagră în finanțele publice, care ar putea fi umplută numai prin reduceri semnificative ale cheltuielilor", a adăugat el.
Lira s-a depreciat în fața dolarului pentru a doua ședință consecutiv, până la aproximativ 1,634 dolari, pe fondul temerilor că problemele cu care se confruntă în continuare băncile britanice ar putea afecta procesul de revenire.