Manuscrisele și scrisorile lui Kafka au parte de un proces răsunător în Israel

Manuscrisele și scrisorile lui Kafka au parte de un proces răsunător în Israel
Scrisori și schițe ale lui Franz Kafka sunt disputate în Israel între Biblioteca Națională și moștenitoarele secretarei executorului lui Kafka, Max Brod, care a păstrat mai multe obiecte personale ale scriitorului evreu, acestea dorind, acum, să le doneze Germaniei.
Soarta documentelor va fi decisă de Tribunalul de Familie din Tel Aviv, potrivit avocatului celor două surori, relatează presa germană. Documentele, care în prezent sunt păstrate în două seifuri bancare, ar putea ajuta cercetătorii să localizeze o serie de notițe ale lui Kafka pe care Gestapo-ul le-a confiscat de la iubita acestuia, Dora Diamant, potrivit directorului de la Kafka Project din San Diego State University, Kathi Diamant. Potrivit unui inventar din 1980, colecția ar include și câteva scrisori ale Dorei. "Scrisorile sunt foarte importante pentru viitorul proiectului Kafka și pentru a recupera notițele acestuia furate de la Dora de Gestapo în Berlin în 1933", spune Kathi Diamant.
Disputa asupra documentelor a început de la executorul lui Kafka, Max Brod, un autor german cunoscut pentru biografia lui Kafka și romane istorice. Deși ultima dorință a lui Kafka a fost ca toate manuscrisele sale să fie arse, Brod le-a păstrat, asigurând astfel publicarea romanelor "Procesul", "Castelul" și "America". Când Brod a murit, a lăsat unele dintre documente secretarei sale, Esther Hoffe. Timp de zeci de ani, aceasta a refuzat să facă documentele publice, lucru frustrant pentru cercetători.
Când fiicele lui Esther Hoffe, acum în vârstă de peste 70 de ani, au încercat să ratifice testamentul mamei lor în ianuarie 2008, a intervenit statul Israel, iar cazul intentat de acesta a ajuns la Tribunalul Familiei din Tel Aviv, iar Biblioteca Națională a Israelului a devenit parte a procesului. Reprezentanții Bibliotecii Naționale sunt îngrijorați că documentele nu sunt depozitate corespunzător și că surorile le-ar putea vinde Arhivelor Germane de Literatură din Marbach, Germania, potrivit lui Meir Heller, avocat al Bibliotecii din Israel.
Cazul se bazează, în principal, pe o dispută legată de testamentul lui Brod. Potrivit avocatului Bibliotecii Naționale, testamentul cita biblioteca drept potențial moștenitor și stipula ca Esther Hoffe să predea documentele în timpul vieții sale ori bibliotecii naționale israeliene, ori unei instituții similare, pentru păstrarea corespunzătoare și pentru a fi prezentate publicului. Potrivit Bibliotecii Naționale a Israelului, Hoffe nu și-a îndeplint obligația dispusă prin testamentul lui Brod. Orice încercare de vânzare a documentelor către Arhivele Germane de Literatură ar încălca testamentul lui Brod, potrivit avocatului bibliotecii israeliene.
Ulrich von Buelow, directorul departamentului de manuscrise de la Arhivele germane, confirmă faptul că Hoffe ar fi anunțat reprezentanții arhivelor că plănuiește să doneze documentele Germaniei. Arhiva de Literatură deja deține manuscrisele scrise de mână pentru "Procesul", pe care Esther Hoffe le-a vândut în 1988 la o licitație în Londra, pentru 1,98 lire. Biblioteca Națională din Israel susțien că Hoffe a vândut manuscrisele și alte documente, împotriva instrucțiunilor lăsate de executorul lui Kafka prin testament și vrea ca toate documentele să se întoarcă în Israel, pentru a corecta o eroare istorică.
Până acum, toate audierile din acest caz au fost ținute cu ușile închise, prima ședință publică urmând să aibă loc în ianuarie 2010.
Franz Kafka s-a născut pe 3 iulie 1883, la Praga, mama sa fiind evreică. Trei dintre surorile sale au murit în lagărele naziste de la Łódź. În 1901 se înscrie la Universitatea Charles-Ferdinand din Praga la facultatea de chimie, dar după o săptămână abandonează studiile și se înscrie la drept, luându-și doctoratul în 1906. Se angajează la Assicurazioni Generali, o companie italiană de asigurări, unde lucrează aproape un an, perioada acesta punându-și amprenta pe scrierile de mai târziu. În 1908 se angajează la Institutul de Asigurări pentru Accidentele de Muncă, unde avea să râmănă, cu scurte înteruperi, până în 1922, an în care se pensionează din cauza bolii.
În 1914, apare“Colonia penitenciară”, iar un an mai târziu publică volumul “Metamorfoza”, distins cu premiul Theodor Fontane.
În 1922, Kafka se pensionează din cauza tuberculozei. Termină lucrul la romanul “Castelul” și o cunoaște de Dora Diamant, o tânără de doar 20 de ani, care lucra ca bucătăreasă. La începutul lui 1924 este internat la sanatoriul Kierling din apropierea Vienei, Dora și Max Brod fiind singurii care îi rămân alături. Cu câteva zile înainte de moarte, Kafka îi cere prietenului său să-i ardă toate manuscrisele. Brod îi promite că îi va îndeplini dorința. La 3 iunie 1924, Kafka moare și este înmormântat la cimitirul evreiesc din Praga.
Max Brod nu a îndeplinit ultima dorință a prietenului său și i-a publicat toate scrierile, inclusiv jurnalele pe care Kafka le ținea cu regularitate. "Procesul" și "Castelul" au fost editate postum, iar romanul “America”, intitulat inițial “Omul dispărut”, a rămas neterminat. Kafka a publicat doar primul capitol, în 1913. Restul a fost adunat de Max Brod a apărut în 1927.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























