Ultimele Stiri· 1 min citire

Managerul Spitalului Județean din Timișoara și-a înaintat demisia din funcție

Managerul Spitalului Județean din Timișoara și-a înaintat demisia din funcție

Managerul Spitalului Județean din Timișoara și-a înaintat demisia din funcție

Publicat19 mai 2009, 09:29
Actualizat20 mai 2009, 00:57
SursăNewsIn

Managerul Spitalului Județean din Timișoara, Jecu Avram, și-a înaintat demisia, marți, ca urmare a faptului că, potrivit protocolului semnat între PD-L și PSD, postul de manager al spitalului ar urma să revină unui social-democrat.

"Eu nu mă țin de scaun, chiar dacă toată lumea a spus asta. Posturile au fost repartizate politic", a declarat, marți, managerul PNL al Spitalului Județean din Timișoara, Jecu Avram.

El va părăsi funcția în 31 mai. Protocolul dintre PD-L și PSD stabilește că postul de manager la Spitalul Județean din Timișoara revine social-democraților, iar aceștia din urmă îl susțin pe medicul Florin Bârsășteanu, care a fost, în trecut, director cu probleme de implementare a reformei sanitare în spital. De asemenea, posturile de adjuncți de la spital vor reveni democrat-liberalilor.

Jecu Avram, medic chirurg la Spitalul Județean, a fost instalat la conducerea spitalului în 2007, de către liberali, însă, ulterior, nu a mai ocupat această funcție deoarece fostul director, Mihai Ionac, și-a câștigat în instanță dreptul de a conduce în continuare unitatea medicală. Avram a revenit însă în funcția de director după ce Ionac a demisionat.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri