Ultimele Stiri· 1 min citire

Mai mult de jumătate dintre europeni folosesc în mod regulat internetul

Mai mult de jumătate dintre europeni folosesc în mod regulat internetul

Mai mult de jumătate dintre europeni folosesc în mod regulat internetul

Publicat5 aug. 2009, 11:09
Actualizat5 aug. 2009, 11:15
SursăNewsIn

Mai mult de jumătate dintre europeni folosesc în mod regulat internetul, însă puțini sunt de acord să plătească pentru serviciile care le sunt oferite, potrivit unui studiu despre emergența unei "generații digitale" foarte activă în mediul online.

Conform unui raport al Comisiei Europene (CE), anul trecut, 56% dintre europeni au utilizat constant internetul, reprezentând o creștere de o treime față de 2004. Tot din datele CE reiese că jumătate dintre gospodării și peste 80% din companiile europene dispun de o conexiune la internet.

Utilizatorii de internet care folosesc cel mai des acest serviciu au vârsta sub 24 de ani - 66% dintre ei intră zilnic pe internet, față de 43% din totalul populației Uniunii Europene. În plus, 73% dintre cei cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani au recurs, în ultimele trei luni, la servicii de creare și partajare de conținut pe internet, față de doar 35% din totalul populației UE.

"O nouă generație de europeni stăpânește internetul. Acești nativi ai generației digitale reprezintă un potențial important pentru creșterea Europei", subliniază reprezentanții CE.

Studiul mai arată că tinerii utilizatori de internet sunt cei care dau tonul atitudinii negative față de plata pentru conținutul online, pornind de la percepția că multe servicii și materiale online sunt disponibile gratuit sau în schimbul unei taxe de conexiune nelimitată la internet. Potrivit studiului, 33% dintre tinerii europeni au declarat că nu sunt dispuși să plătească pentru conținutul online.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri