Activitatea comisiei Udrea continuă și este legală, iar discuțiile purtate sunt firești chiar dacă au picanterii pe ici, pe colo. Aceasta este poziția președintelui comisiei Ludovic Orban în replică la declarația Robertei Anastase.
"La baza activității comisiei stă legislația în vigoare, hotărârea plenului Camerei Deputaților și fiecare membru al comisiei are obligația de a face lumină, așa cum am fost mandatați de plen, în activitatea Ministerului Turismului, să cercetăm toate semnele de întrebare apărute în media referitoare la modul de cheltuire a banului public. Ca atare, indiferent ce spune doamna Roberta Anastase până la întrunirea plenului camerei care ar putea să decidă desființarea comisiei, comisia își desfășoară în continuare activitatea", a declarat Ludovic Orban în replică la declarația Robertei Anastase.
Orban a spus că ce a apărut în presă este înregistrarea "neautorizată" a unor discuții care nu au avut caracter public și nici nu este rezultatului unei investigații jurnalistice, ci pur și simplu a fost pusă la dispoziția mai multor publicații de către cineva.
Orban s-a arătat bucuros de apariția înregistrării care arată că și atunci când au loc discuții care nu sunt publice "nu se întâmplă nimic monstruos în cadrul comisiei de anchetă, ci, din contră, sunt discuții firești care pot avea o picanterie pe ici, pe colo".
Luni, președinta Camerei Deputaților, Roberta Anastase, a declarat că va sesiza comisia juridică și că va suspenda activitatea comisiei Udrea.