Ultimele Stiri· 1 min citire

Lucrările de reconstrucție a Penitenciarului Vaslui au fost sistate din lipsa fondurilor

Lucrările de reconstrucție a Penitenciarului Vaslui au fost sistate din lipsa fondurilor

Lucrările de reconstrucție a Penitenciarului Vaslui au fost sistate din lipsa fondurilor

Publicat24 aug. 2009, 16:37
Actualizat25 aug. 2009, 05:25
SursăNewsIn

Lucrările de reconstrucție a Penitenciarului Vaslui au fost sistate în luna iunie din cauza lipsei fondurilor, de anul trecut, până în prezent fiind realizate doar fundația și subsolul.

Potrivit directorului penitenciarului Vaslui, Vasile Cotoc, investiția se ridică la peste 14.000.000 lei, din care au fost alocate doar două milioane lei.

"Lucrările la noua clădire a penitenciarului, demarate în noiembrie anul trecut, au fost sistate în luna iunie, pentru că nu au mai fost alocate fonduri. Până în prezent s-a turnat fundația și subsolul, pentru patru din cele șase corpuri prevăzute în proiect. Temenul de finalizare era de un an și jumătate de la demararea lucrărilor. Dacă nu avem alocate fonduri, termenul va fi prelungit și nici nu putem preciza cât", a declarat directorul Penitenciarului Vaslui, Vasile Cotoc.

Clădirea Peniteciarului Vaslui este veche de aproape 40 de ani și niciodată nu a fost consolidată. Gradul de siguranță al imobilului este extrem de redus, pereții sunt din chirpici, camerele sunt mari, cu câte 40 de paturi suprapuse, iar băile nu au dușuri. Noul penitenciar este prevăzut cu o capacitate de 680 de locuri. Clădirea va fi una modernă, la standarde europene. Camerele vor avea câte patru paturi, baie proprie și pe fiecare etaj vor fi amenajate cluburi, săli de clasă, cabinete psihologice și săli de mese.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri