Portarul Unirii Urziceni, Giedrius Arlauskis, nu va putea evolua pentru naționala Lituaniei în meciul de sâmbătă cu reprezentativa României, din preliminariile Cupei Mondiale din 2010, din cauza unei accidentări la umăr, și a fost inlocuit cu Armantas Vitkauskas, informează presa lituaniană.
''Accidentare mea nu este de ultimă oră. În ultimele meciuri de campionat am avut probleme medicale la umăr, dar am jucat cu infiltrații. Echipa mea de club, Unirea, a disputat, de curând, câteva jocuri decisive și mi-am dorit foarte mult să apăr, chiar dacă starea mea de sănătate nu era tocmai bună. Acum, din păcate, voi fi indisponibil pentru confruntarea de sâmbătă", a spus portarul liderului Ligii I.
Arlauskis consideră că naționala țării sale va avea un joc dificil contra echipei lui Răzvan Lucescu: "Adversarul nostru are un nou selecționer. Este tânăr, ambițios și, în ciuda vârstei, este respectat de toți jucătorii. De aceea, cred că partida de la Marijampole va fi mult mai dificilă decât cea de anul trecut, de la Cluj. Cu toate acestea, cred că Lituania poate câștiga meciul, deoarece starea de spirit e foarte bună în cadrul lotului. George Galamaz și Iulian Apostol, ambii colegi cu mine la Urziceni, au fost convocați pentru jocul de sâmbătă. În opinia mea, primul este unul dintre cei mai buni fundași din Liga I, iar al doilea este un mijlocaș tehnic și rapid. Chiar am glumit între noi și fiecare spunea că naționala lui va câștiga".
În locul lui Arlauskis a fost chemat portarul lui Marijampole Suduva, Armantas Vitkauskas.
Naționala României va întâlni, sâmbătă, la Marijampole, reprezentativa Lituaniei, într-un meci contând pentru Grupa a 7-a din preliminariile Campionatului Mondial din Africa de Sud. În partida disputată în luna septembrie a anului trecut, la Cluj, formația antrenată de Jose Couceiro s-a impus cu scorul de 3-0.
Tricolorii ocupă poziția a 5-a în Grupa a 7-a și mai păstrează doar șanse teoretice de calificare la Cupa Mondială din 2010.