FC Brașov și Steaua au oferit cel mai frumos meci al etapei, chiar dacă acesta s-a terminat fără gol marcat. Cele două echipe s-au întrecut în super ratări, iar cei doi portari, Dani Coman și Robinson Zapata, au fost adevărați "îngeri păzitori".
Brașovenii și-au respectat statutul de lider înaintea acestei etape și au început "asediul" la poarta Stelei încă din minutul 9, când Diogo și Hadnagy au adus primele emoții în tabăra "roș-albastră", dar Zapata a fost la post. În minutul 18, Steaua a avut noroc la șutul fostului rapidist, Nicolae Grigore, când bara a făcut ca scorul să rămână 0-0.
Kapetanos a semnat singura mare ocazie a Stelei din prima repriză, când în minutul 21 a șutat pe lângă poarta lui Dani Coman.
În repriza a doua s-au schimbat rolurile, jucătorii Stelei devenind actorii principali, care s-au întrecut în ratări monumentale.
Surdu a ratat mai întâi cu poarta goală, șutul lui Stancu a fost scos de pe linia porții de către Abrudan, iar capul lui Kapetanos a fost scos incredibil de Dani Coman. Totul în doar trei minute!
În finalul meciului ocaziile au continuat să curgă la ambele porți, dar Dani Coman și Zapata au prins o zi excelentă și meciul s-a terminat la egalitate, 0-0.
În urma acestui rezultat, FC Brașov a acumulat 15 puncte, dar a pierdut postura de lider al clasamentului, ocupând acum locul 3, în timp ce Steaua a făcut 14 puncte și a urcat pe locul 4.
CASETĂ TEHNICĂ:
FC BRAȘOV - STEAUA 0-0
FC Brașov: Coman - Rui Duarte, Abrudan, Nuno Diogo, Ezequias - Voicu (Cristescu 65), N. Grigore, Ilyeș (Măldărășanu 82), C. Munteanu - Hadnagy, Zaharia (Sburlea 82). Antrenor: Viorel Moldovan
Steaua: Zapata - Ninu (Tănase 46, Surdu 66), Ghionea, Rada, Petre Marin - Szekely, Bicfalvi, A. Ionescu (Toja 58), Nicoliță - Kapetanos, B. Stancu. Antrenor: Mihai Stoichiță
Cartonașe galbene: Abrudan 50, Hadnagy 75, Măldărășanu 89 / Ninu 40, Rada 52, Stancu 66
Arbitri: Alexandru Tudor - Cristian Nica, Octavian Șovre
Stadion: Tineretului; Specatori: 8.500
Vezi aici cum s-a desfășurat meciul FC Brașov - Steaua, scor 0-0