Ultimele Stiri· 2 min citire

Liga I, etapa 24: Oțelul Galați - Politehnica Iași 3-2

Liga I, etapa 24: Oțelul Galați - Politehnica Iași 3-2

Publicat12 apr. 2009, 16:44
Actualizat12 apr. 2009, 16:47
SursăNewsIn

Oțelul Galați s-a impus duminică, pe propriul teren, în fața Politehnicii Iași, cu scorul de 3-2, și a obținut primele puncte după patru înfrângeri consecutive.

OȚELUL GALAȚI - POLITEHNICA IAȘI 3-2 (Bourceanu 25-penalty, Sălăgean 30, Jelev 79 / Bâlbă 15, A. Cristea 45)

Oțelul: Kolev - Râpă, Sârghi, Jelev, Sălăgean (Gado 78) - Gârleanu (Iorga 53), Giurgiu, Bourceanu (Costin 60), S. Ilie - Pena, Elek. Antrenor: Petre Grigoraș.

Poli Iași: Pleșca - Buta, Onuț, A.Ilie, Pecnik - Viveiros, Miclea (Jovanovic 63), Montiel, Milea (Bernsjak 87) - A. Cristea, Bâlbă (C. Bratu 68). Antrenor: Cristiano Bergodi.

Cartonașe galbene: S. Ilie 29, Sârghi 30, Jelev 66, Elek 76, Kolev 88 / A. Ilie 24, Onuț 27, Viveiros 71, A. Cristea 88

Arbitri: Marius Avram - Sebastian Gheorghe, Ionuț Babadac

Stadion: Oțelul; Spectatori: 5.000

Cum s-au marcat golurile:

0-1, min. 15: Bâlbă a trimis balonul cu o boltă din centrul careului advers, după o centrare primită de la Viveiros, de pe partea dreaptă.

1-1, min. 25: Borceanu a egalat dintr-un penalty obținut de Sălăgean, a cărui cursă pe partea stânga a fost oprită prin fault de Adrian Ilie.

2-1, min. 30: Adrian Sălăgean a înscris dintr-o lovitură liberă de la aproximatix 20 de metri, de pe partea stângă, cu o execuție spectaculoasă, la colțul scurt.

2-2, min. 45: Andrei Cristea a trimis balonul cu capul în poarta lui Kolev, după o lovitură liberă executată de pe partea dreaptă.

3-2, min. 79: Jelev a marcat cu capul, după o centrare din lovitură liberă primită de la Silviu Ilie.

După acest meci, Oțelul rămâne pe locul 11, cu 32 de puncte acumulate, în timp ce Poli Iași ocupă locul 14, cu 25 de puncte.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri