Președintele echipei FC Timișoara, Marian Iancu, a declarat, joi, după jocul cu Dinamo Zagreb, scor 0-3, că prestația elevilor lui Ioan Ovidiu Sabău a fost "penibilă", dar susține că timișorenii trebuie să meargă mai departe și să uite acest meci.
"Dinamo Zagreb ne-a prins într-o seară nefastă și nimeni nu a fost la capacitate maximă, nici măcar eu. Suntem umiliții de serviciu, dar mâine o să punem lucrurile în ordine și o să mergem mai departe. Trebuie să tragem concluzii și să continuăm. Până acum am făcut figură frumoasă în Europa, dar acum am jucat prost. Sper să-mi treacă repede supărarea. Sabău e doar de trei luni la echipă, mai și greșește, trebuie să fim toleranți. Să învățăm din greșeli, dar dacă ele se repetă, atunci vom găsi buba. Sabău e pe drumul cel bun, nu putem uita restul rezultatelor. Am fost penibili, iar lucrul ăsta e cel mai greu de îndurat", a spus Iancu.
Antrenorul Ioan Ovidiu Sabău s-a declarat și el foarte dezamăgit de înfrângere: "Am întâlnit un adversar mult mai valoros decât noi, dar până la 2-0 am jucat mai bine decât ei. Au avut o singură ocazie în prima repriză, dar noi am ratat foarte mult. Diferența s-a făcut la ratările noastre, dar și la primele lor două goluri. Oricum, echipa și-a depășit limitele în cupele europene", a spus Sabău.
Căpitanul Dan Alexa a afirmat că eșecul din meciul cu Dinamo Zagreb este "umilitor". "Am făcut trei mari greșeli, iar cu o echipă atât de bună nu ai voie să faci erori, pentru că te costă", a precizat mijlocașul, care a fost completat de colegul său Alex Bourceanu: "Trebuie să mergem mai departe și să uităm acest meci. Va fi greu să mergem în primăvara europeană, dar trebuie să încercăm".
FC Timișoara a fost învinsă, joi, pe teren propriu, categoric de Dinamo Zagreb, scor 3-0, rezultat în urma căruia bănățenii se află pe ultimul loc în Grupa A a Ligii Europa.
În celălalt joc al Grupei A s-au întâlnit Anderlecht și Ajax Amsterdam, iar partida s-a terminat la egalitate, scor 1-1. Clasamentul grupei după două etape se prezintă astfel: 1. Anderlecht 4p, 2. Dinamo Zagreb 3p, 3. Ajax Amsterdam 2p, 4. FC Timișoara 1p.
În runda viitoare, formația pregătită de Ioan Ovidiu Sabău va întâlni Anderlecht, pe teren propriu, în timp ce Ajax Amsterdam va juca acasă cu Dinamo Zagreb.