Antrenorul lui FC Timișoara, Ioan Ovidiu Sabău, a declarat marți că rezultatul de la Donețk îi obligă foarte mult pe bănățeni și crede că elevii săi vor trebui să joace mult mai bine decât în Ucraina pentru a obține calificarea în play-off-ul Ligii Campionilor, în dauna Șahtiorului lui Mircea Lucescu și Răzvan Raț.
"Scorul din meciul tur ne obligă foarte mult. Este clar că se așteaptă calificarea de la noi. Ne dorim foarte mult să ne calificăm, chiar dacă puțină lume crede că putem reuși", a declarat Ioan Ovidiu Sabău.
"Trebuie să jucăm cu multă inteligență, cu jucători foarte responsabili, care să înțeleagă ce șansă avem. Sunt convins că sunt pregătiți, dar va trebui să se vadă asta mâine. Va trebui să jucăm mai bine decât la Donețk pentru a ne califica. Trebuie să fim foarte inteligenți, foarte maturi în abordarea jocului. Să fim o echipă care să știe să își apere interesele", a continuat Sabău, adăugând că în echipa de start nu vor fi schimbări foarte mari față de formula folosită în meciul tur cu Șahtior, încheiat cu scorul de 2-2.
Antrenorul timișorenilor crede că jucătorii cei mai periculoși de la Șahtior sunt brazilienii și a explicat că elevii săi trebuie să fie atenți, să nu le lase spații la dispoziție și să îi marcheze permanent.
Alexa: Putem scrie istorie
Căpitanul timișorenilor, Dan Alexa, a subliniat și el importanța meciului cu Șahtior, în condițiile în care aștepările suporterilor sunt foarte mari. "În tur am făcut un rezultat mare, care ne obligă foarte mult. Celor de la Șahtior nu le-a căzut foarte bine acel 2-2 și vor veni foarte montați la meciul de mâine. Dacă vom reuși un rezultat favorabil vom obține o calificare istorică, o performanță care nu este la îndemâna oricui", a spus Dan Alexa.
Mult mai laconic, mijlocașul Alexandru Bourceanu a declarat că își dorește calificarea cu orice preț. "Sper doar să ne calificăm, indiferent de jocul pe care îl vom face, bun sau rău. Scopul scuză mijloacele", a spus Bourceanu.